Viaţă din belşug

Nr. 1 – februarie 2011
FEDERAŢIA CONFERINŢA ROMÂNĂ A SUPERIOARELOR MAJORE
400246-CLUJ NAPOCA, str. Maramureşului nr. 23,
Telefax: 0040-264-435096
secretariatCRSM@clicknet.ro, www.fcrsm.ro

în format .pdf >>


Dragi Surori, Prieteni, Colaboratori,

Binefăcători,

Cu ajutorul dumneavoastră am ajuns la sfârşitul primei sesiuni în cadrul Proiectului “Viaţă din belşug”. Vă suntem recunoscătoare pentru încrederea, ajutorul, colaborarea şi susţinerea pe care ne-aţi oferit-o şi dorim să ne exprimăm gratitudinea prin aceast mic buletin.


Câteva gânduri despre frica de schimbare*

Donna Markham OP, PhD, ABPP

Nu demult, am discutat cu un profesor universitar despre reticenţa, manifestată de unii colegi ai lui, în a vedea modul de predareşi de relaţionare ca interdependente. S-a uitat direct în ochii mei şi mi-a spus: “Nouă nu ne este frică de schimbare – suntem terifiaţi de aceasta!

După ce a trecut ceva timp discutând despre această situaţie, l-am întrebat ce crede el că s-ar putea face pentru colegii lui pentru a putea gestiona situaţia mai bine. “Cred că de ceea ce avem cu adevărat nevoie este să ne iubim mai mult unii pe alţii. Este singurul lucru la care mă pot gândi că ne -ar opri de la a avea aşa multă frică.

O realitate profundă exprimată atât de simplu. Iubirea este probabil singurul lucru care ne ajută să ne învingem frica resimţită faţă unii de alţii, frica de viitor, frica de neprevăzut, frica de schimbare.

Ne-am putea pune şi nouă înşine aceeaşi întrebare. Ce anume ar face posibil pentru noi să nu ne fie atât de frică de a face schimbările necesare pentru a ne trăi viaţa noastră mai coerentşi onest? Suspectez că un factor important în capacitatea noastră de a face în acest mod, este experienţa noastră de a fi iubităşi grija unii faţă de alţii, de a fi iubită de Dumnezeu. Cine are grijă de noi azi? Cine s-a apropiat de noi din propria sa bunătate? Asemenea reflecţii ne conduc la inima gratitudinii. Şi după aceea ne putem întreba: către cine mi-am extins eu compasiuneaşi grija? Şi, în mod trist, către cine nu? Cruzimea trezeşte frică în ceilalţi. Nu este de la Dumnezeu. Exploatarea produce oameni înfricoşaţi.

Găsesc un pic descurajator faptul că Isus nu ne invită să ne iubim unii pe alţii, sau nu ne încurajează să ne iubim unii pe alţii, sau să ne iubim pentru că este un lucru frumos. El porunceşte să ne iubim unii pe alţii. Pentru noi, cei care ne-am dedicat viaţa slujirii celorlalţi, aceasta nu este numai o simplă opţiune. Am o presimţire că în vremurile când experimentăm cu adevărat că suntem “bolnavi“ în minte sau suflet, sunt vremurile în care nu am fost foarte ascultători faţă de această poruncă. Am lăsat să ne copleşească frica. Josnicia intră pe furişatunci când ne este frică. Furia poate să ne sugrumeşi să ne blocheze în a ierta vreodată, atunci când teroarea ne umple.

Vă poruncesc să vă iubiţi unii pe alţii ... Cine nu iubeşte, nu -L cunoaşte pe Dumnezeu. “

Persoanele care sunt deschise la creştereşi vindecare sunt deschise la iubirea comunităţiişi la iubirea lui Dumnezeu. Sunt deasemenea destul de generoşi pentru a se putea extinde în iubirea bunătăţii din ceilalţi. În măsura în care suntem capabili să procedăm astfel, vom radia un apostolat sănătosşi sfânt.

Pentru aceasta continuăm să ne rugăm – caşi biserică, caşi persoane angajate în proclamarea poruncii iubirii evanghelice – să fim prietenii lui Dumnezeuşi să ne angajăm unii faţă de alţii în compasiuneaşi bunătatea unui Dumnezeu careşia dat unicul său fiu pentru noi.

(traducere sr. Ildiko Homa)

* Articol apărut în buletinul de ştiri COVENANT editat de Institutul Southdown din Canada, un institut de prestigiu în domeniul serviciilor psihoterapeutice oferite clericilor şi persoanelor consacrate. Sr. Donna Markham, OP a fost directorul executiv al acestei instituţii în perioda 1993-2003.


“Nimeni nu-l poate cunoaşte în esenţă pe celălalt, numai dacă îl iubeşte. Iubirea îl face capabil să vadă caracteristicile şi trăsăturile persoanei iubite, şi mai mult, să vadă posibilităţile inerente în ea.

(Viktor Frankl)


Surorile care au participat la prima sesiune în cadrul proiectului, doresc să împărtăşească experienţele trăite, cu surorile care doresc să participe în viitor la un asemenea program. Din mărturia lor putem afla beneficiile personale ale programului.

Dragi surori,

În primul rând vreau să vă felicit pentru curajul de a veni aici şi a lucra cu voi înşivă pentru a vă cunoaşte ma bine şi a putea trăi viaţa consacrată cu seninătate şi bucurie.

Sunt soră junioară, am 26 de ani şi am participat la programul „Viaţă din belug” din noiembrie 2010 până în februarie 2011 împreună cu alte 3 surori. Drumul parcurs în această perioadă a fost cu urcuşuri şi coborâşuri, cu speranţe şi descurajări, cu bucurii şi dezamăgiri faţă de mine, într-un cuvânt aşa cum este în viaţă.

Am venit aici fiind într-o stare de tristeţe şi descurajare pentru că nu înţelegeam ceea ce trăiam. Prin colocviile avute şi prin întâlnirile de grup am început să mă cunosc puţin mai mult şi să pot înţelege ce simt şi cum mă comport. Auzisem într-o meditaţie că „drumul cel mai lung pe care îl face omul este de la minte la inimă” şi cred că aici am avut oportunitatea de a păşi pe acest drum, adică a face legătură între ceea ce gândesc, simt şi fac.

Colocviile personale au fost locul în care am putut descoperi problemele cu care mă confrunt şi rădăcina lor pentru ca apoi să văd ce se poate schimba în viaţa mea.

La întâlnirile de grup, deşi am avut dificultăţi în a verbaliza trăirile mele, am avut posibilitatea de a pune în scenă unele experienţe care m-au făcut să sufăr pentru a le putea depăşi.

Colocviile spirituale m-au ajutat să-mi menţin încrederea că Dumnezeu mă iubeşte aşa cum sunt şi că El este mai aproape de mine decât sunt eu. Isus este singura persoană care îmi este mereu alături şi numai de El pot şi trebuie să depind.

În cadrul programului a fost introdusă şi terapia prin artă, această activitate fiind nu numai un moment de a învăţa să fac ceva, dar şi o modalitate de a mă exprima şi a mă relaxa. Pictura, activităţile manuale, muzica, dansul au fost şi ocazii de a sta împreună cu celelalte surori şi de a ne apropia reciproc.

Pe lângă partea practică sau activă, am avut şi o parte de teorie – prezentări pe anumite teme. Aceste seminarii au fost importante pentru mine pentru a mă înţelege şi a găsi explicaţii pentru comportamantul meu. Consider că timpul petrecut aici a fost un dar din partea lui Dumnezeu prin care îmi spune că viaţa este frumoasă şi mi-a oferit-o pentru a o trăi din belşug, depinde de mine cum o primesc şi cum o trăiesc.

Sr. Laura Marina Pleşca, SFMA

Dragă soră,

Doresc să împărtăşesc cu tine această aventură a vieţii mele, “Viaţă din belşug”. Mă găsesc la sfârşitul acestor “trei luni de har”, pe care le-am parcurs alături de alte trei surori, în casa C.R.S.M., Cluj- Napoca.

Timpul pe care l-am petrecut împreună aici a fost pentru mine o posibilitate de a mă vedea cu “ochii lui Dumnezeu”. De a putea să descopăr calităţile cu care am fost înzestrată, dar şi ceea ce împiedică drumul meu de “femeie consacrată”.

A fost un timp special, plin de surprize şi descoperiri. Mi-a fost necesar mult curaj, deoarece în spatele acestor frumuseţi există mereu şi cealaltă faţadă a bacnotei, lupta cu mine însămi.

Dar cu toate că nu a fost uşor merită cu adevărat parcurgerea acestui drum, deoarece doar în momentul în care am putut să conştientizez ceea sunt, am fost capabilă să spun: “Cu adevărat Dumnezeu mă iubeşte”.

Aici am învăţat să am curajul de a privi în faţă, nevoile, sentimentele şi slăbiciunile mele. Am învăţat că pentru a fi eu însămi trebuie să privesc cu iubire ceea ce sunt, părţile pozitive şi cele negative.

Au fost momente frumoase, în care am putut să scot la lumină talentele mele ascunse şi în acelaşi timp modalităţi prin care să mă regăsesc pe mine însămi.

Tot ceea ce m-a ajutat în acest drum parcurs a fost dorinţa şi angajarea mea de a mă deschide în totalitate formatorilor - mediatorii de care Dumnezeu s-a servit. Nu a fost uşor, dar am mulţumirea că am făcut tot ceea ce depindea de mine pentru vedea cum pot să-L urmez mai bine pe Cristos.

Dacă în cadrul colocviului individual şi a direcţiunii spirituale multe depindeau de angajarea şi dorinţa mea, în cadrul terapiei de grup am descoperit viaţa cu bucuriile şi greutăţiile ei, cu

ajutorul colegelor şi sub îndrumarea Saroltei.

Am scos la lumină rădăcinile eu-lui meu interior.

Dacă totul a fost frumos şi binecuvântat de Domnul, pot să mărturisesc aceasta prin faptul că după 37 de ani am găsit curajul de a pune primul “bandaj” peste “celula” asupra căreia s-au clădit suferinţele şi dificultăţiile vieţii mele.

Dar nimic nu a luat sfârşit, pentru mine de acum începe. Viaţa la care trebuie să mă angajez vor fi roadele şi răsplata mea. Nu îmi rămâne decât să îi mulţumesc lui Dumnezeu, formatorilor din cadrul Proiectului “Viaţă din belşug”, superiorilor, surorilor mele din comunitate şi colegelor mele pentru această oportunitate.

Mă voi ruga pentru tine care ai curajul de a întreprinde acest drum ca Duhul Sfânt să te

lumineze. Fii curajoasă, totul v-a fi binecuvântat de Domnul.

Sr. Gianina

 

Dragă soră,

Am 45 de ani de viaţă şi 23 de ani de mănăstire. Acum 8 luni am suportat două operaţii deodată, astfel am fost operată pe 7 mai 2010 de colecist şi hernie ombilicală. Pentru acest motiv, vara anului trecut a fost pentru mine deosebită - nu am putut să lucrez în misiunea mea muncile mai grele. În schimb m-am rugat şi am oferit lui Isus suferinţele mele.

În luna octombrie 2010 mi s-a propus să fac acest curs de psihoterapie. Dat fiind faptul că venea iarna şi eu nu puteam să curăţ zăpada. Începusem să lucrez, dar acest lucru era greu pentru mine.

Nu ştiam ce se va întâmpla, dar am luat totul ca un cadou, un dar din partea lui Dumnezeu pentru mine.

Am venit la acest curs cu sindrom de epuizare şi cu suferinţa că am rămas singură pe lume după moartea mamei. În acest curs de 3 luni, în care nu mi-a fost uşor uneori, am avut întâlniri de grup şi colocvii individuale. La acest curs mi-am descoperit multe, am învăţat multe, am descoperit partea umană, sentimentele mele, am învăţat că nu am rămas singură pe lume, am învăţat cum să ajut pe alţii, să nu umblu cu masca pe faţă, cum să mă relaţionez, cum să depăşesc emoţiile, care sunt limitele mele, cum să aleg o cale de mijloc.

Am învăţat că Dumnezeu este stăpânul morţii şi al vieţii şi mă vrea persoană vie, în viaţa la care am fost chemată.

Întâlnirile de grup m-au ajutat să mă văd mai bine, să sap în interiorul meu, să pot fi deschisă

la colocviile individuale. În grup am putut să fiu văzută mai bine de alţii. Mă simt bine că pot să vorbesc de mine şi cu alţii.

Am fost ca o bibliotecă din care o parte se dărâmase, şi de acum voi lua fiecare carte şi o voi

pune la locul ei. Mulţumesc lui Dumnezeu şi celor care mi-au dat posibilitatea de a face acest curs, care a fost pentru mine, atât de rodnic, parcă aş fi făcut 2 ani de noviciat şi anul de terţiat. Toată viaţa mea voi mulţumi şi voi fi datoare cu rugăciuni.

Sr. M. Mihaela Melania Ciubotaru, CJ

Dragă soră,

Doresc să-mi exprim bucuria şi experienţa mea trăită din plin într-o perioadă de har din viaţa mea. Am aut ocazia să particip la proiectul „Viaţă din belşug” care a durat 3 luni. Acest drum parcurs alături de 3 surori superbe a fost o îmbogăţire reciprocă şi plină de surprize. A fost o perioadă în care am simţit prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea, privirea lui Isus Cristos din tabernacol m-a făcut să înţeleg mai bine că fără El nimic nu pot face. În drumul vieţii mele întâlnesc căi care duc spre urcuşuri şi coborâşuri, în ciuda faptului că l-am întâlnit pe Acela în care cred şi în care mi-am pus încrederea, dar pot fi sigură că merg pe un drum care duce la adevărata întâlnire cu Dumnezeu, care mă iubeşte aşa cum sunt şi mă cheamă la o viaţă din belşug.

Merită parcurgerea acestui drum deoarece mă descopăr pe mine în faţa lui Dumnezeu cu tot ce am, cu daruri şi limite, cu bucurie şi suferinţă, cu calităţi şi neclarităţi în viaţa mea.

Am înţeles şi am învăţat că trebuie să dau sens vieţii mele şi astfel să valorific fiinţele şi lucrurile ce mă înconjoară. Astfel viaţa mea a primit un contur care iradiază de fericire, căci sufletul şi trupul se contopesc în acelaşi timp, când armonia şi realitatea vieţii sunt trăite din plin.

Mulţumesc lui Dumnezeu că am avut formatori deosebiţi care m-au ajutat la întâlnirile individuale şi în cadrul terapiei de grup ca să înţeleg şi să conştientizez realitatea în care trăiesc.

Atmosfera care m-a înconjurat, oamenii din jurul meu, formatorii şi îndrumătorul spiritual, toţi au fost excepţionali. M-au învăţat să conştientizez sentimentele, slăbiciunile mele, dinamicile mele psiho-afective şi ale altora, şi cum să îmi asum schimbarea ca proiect personal.

Să-l percep pe celălalt ca fiind o creatură a lui Dumnezeu. Am învăţat să nu mai fug de problemele şi suferinţele mele interioare sau provocate de alte persoane, ci să mă confrunt zilnic cu ele, şi prin DA-ul meu spus lui Isus Cristos zilnic, să accept orice suferinţă din iubire faţă de El.

Prin intermediul formatorilor am descoperit harurile cu care am fost înzestrată de Tatăl Ceresc pentru a împlini voinţa Celui care m-a chemat.

Oferindu-mă liber şi zilnic din iubire necondiţionată faţă de Isus Cristos şi faţă de aproapele, pot obţine adevărata pace sufletească şi trupească cu care să trăiesc o viaţă fericită şi plin de iubire şi de satisfacţie. Nu ezita, cu credinţă trăieşte „viaţa din belşug” şi cu o maximă autenticitate şi deschidere faţă de formatori şi îndrumătorul spiritual.

Deschiderea nu este uşoară, dar este posibilă. Curaj şi responsabilitate pentru o angajare mai mare de a trăi din plin viaţa şi de a rămâne fideli mirelui nostru Isus Cristos!

SUCCES!

Sr. M. Paulina Lenghen


Echipa terapeutică:

Îndrumător spiritual: Pr. Leó Páll, ofm
Psihoterapie de grup: Psih. Sarolta Lázár,
Viaţă comunitară: Sr. Ecaterina Tatov, sja
Preot colaborator: Pr. Marcelin Rotaru
Lectio divina: Sr. Teodora Dănescu, sss
Kinetoterapie: Centrul Isokinetic
Art-terapie: Sr. Maria Ignat, osbm
Domokos Botond
Meloterapie: Starmüller Éva
Dans meditativ: Sr. Piroska Darvas, sa
Psihoterapie individuală şi coordonarea proiectului: Sr. Ildikó Homa, sss

Programul a cuprins:

13 ore de îndrumare spirituală, 108 ore de autocunoaştere şi psihoterapie de grup, 15 ore de psihoterapie individuală, 75 ore de art-terapie, 10 ore de meloterapie, 10 ore de kinetoterapie, 16 ore de terapie prin dans, 15 ore lectio divina şi meditaţie îndrumată, 2 zile de reculegere, 12 ore de seminarii psiho-educaţionale,, precum şi 30 de ore de studii individuale şi 20 de ore de voluntariat cu persoane cu dizabilităţi.


Vremea noastră este o epocă a alienării / înstrăinării şi managementului. Ceea ce a pierdut ea în cea mai mare măsura este simţul pentru sensibilitate şi simţire. Multitudinea influenţelor în continuă schimbare duce la asurzire şi surescitare.

Astăzi urgenţa nu o mai constituie cultivarea transmiterii valorilor, ci cultivarea perceperii valorilor. Aceasta presupune o cultură interioară, o cultură a inimii, dacă doriţi.

Unde se poate învăţa astăzi educarea inimii şi a sensibilităţii? Educaţia şcolară şi formarea profesională nu au nimic de a face cu aceasta; clasicele lăcaşuri de cultură ale artelor frumoase, teatrul ca instituţie a moralei şi frecventarea sistematică a bisericii dispar în noianul celorlalte oferte cu un conţinut mai modern şi mai atractiv.

În prim plan se situează psihoterapia, care prin oferta de seminarii şi activităţi de grup îndrumă cultivarea comportamentului faţă de sine. Aceasta constituie realmente o necesitate deoarece predomină o criză majoră şi o însingurare a majorităţii oamenilor în interioritatea lor.

Unde poate învăţa astăzi omul modul de abordare a propriei sale lumi interioare? Cine-i explică la ce anume trebuie să fie atent? Cine-i spune cum se desfăşoară tristeţea? În discuţiile psihoterapeutice, oamenii mă tot întreabă: "Să mă bucur? Da, ar fi frumos! Dar cum se face asta în definitiv? Ce trebuie să fac ca să pot să-mi trăiesc bucuria?"

În această situaţie văd mulţi medici, psihologi, jurişti, meseriaşi, funcţionari, muncitori care au experienţa lor profesională şi cunoştinţele lor de specialitate dar cărora le lipseşte ceea ce este necesar vieţii, cultura propriului lor suflet. Sunt lipsiţi de strălucire, rigizi, nu au capacitatea de a rezona emoţional. Datorită unei percepţii ne nuanţate, lipsite de profunzime, ei sunt orbi pentru stress fiind predispuşi atacurilor de cord, sindromului burn - out, sau depresiilor vârstei mijlocii. (ALFRIED LÄNGLE)

(fragment din Articolul apărut sub titlul: LEBENS KULTUR – KULTUR LEBEN. Die Kunst, Bewegendem zu begegnen – Buletin GLE 1/1994, Traducere din limba germană: Sorina

Muntean şi Cristian Furnică)

Viaţă din belşug Nr. 1  în format .pdf >>


PROIECTUL “VIAŢĂ DIN BELŞUG“

Viaţă din belşug Nr. 2 - iunie 2011

 

|
|
|
|
|
|

© Federaţia Conferinţa Română a Superioarelor Majore
Adresa: RO-400246 CLUJ NAPOCA, str. Maramureşului nr. 23
Tel/Fax: 0040-264-435096
E-mail: secretariatCRSM@clicknet.ro