„Mergi şi fă şi tu la fel”. (Lc 10,37)

Foaia Socială

Vocea congregaţiilor pe terenul social

Buletin formativ şi informativ al

Comisiei Sociale din cadrul CRSM

Iulie 2007 – Nr. 4

 

Foaia Socială nr. 4. în format .doc >>


Cuprins:

DRUMURI DE ÎNCREDERE pentru E u r o p a

ŞTIAŢI DEJA ? “Pro Demnitatea Femeii ” - un Birou de informare

Condiţiile pentru a lucra în siguranţă în străinătate

Cele trei nivele ale solidarităţii

Solidaritatea

EXPERIENŢE DE SOLIDARITATE - povestite la întâlnirile sociale zonale


Dacă dezlegi legăturile sclaviei,
Dacă îl eliberezi pe fratele tău din lanţuri,
întunericul de pe calea ta
va lumina ca soarele la amiază.

Dacă împarţi pâinea
pe care Dumenezeu ţi-o dă,
cu cel care este trup din trupul tău
întunericul dragostei tale
va lumina ca soarele la amiază.

Dacă distrugi ceea ce asupreşte omul,
Dacă îl ridici pe fratele tău umilit,
întunericul luptei tale
va lumina ca soarele la amiază.

Dacă dărâmi zidurile dintre oameni,
Dacă ierţi fratelui tău duşman,
întunericul suferinţei tale
va lumina ca soarele la amiază.

 Michel Scouarnec – G 212

 Atent

«Cristos vrea să-l facă pe om să devină o fiinţă vie, gata să audă şi să vadă, să trăiască, să ajute. Să privim şi să auzim precum Isus: era atât de disponibil în faţa fiecărui chip omenesc, atât de atent la chipul invizibil al lui Dumnezeu. El este acela care ne transformă privirea pentru ca să învăţăm să descoperim o prezenţă arzătoare şi dureroasă în orice chip omenesc.»

«Peste tot în lume, creştinii trebuie să aibă această privire şi capacitate de a asculta : ca o rază care arde defectele vechii firi oemeneşti şi creează oameni noi.»

G. B., Intâlnire cu El

cuprins >>


DRUMURI DE ÎNCREDERE

pentru Europa

 Meditaţia fratelui Alois,
Priorul Comunităţii Ecumenice din Taizé

Dorim să deschidem drumuri de încredere pentru Europa, pentru că ştim cu toţii că secolul trecut a cunoscut prea multă violenţă. Secolul care începe are nevoie de femei şi bărbaţi curajoşi care exprimă prin toată existenţa lor apelul Evangheliei “Lăsaţi-vă împăcaţi!”

(...) Violenţa nu este o fatalitate. Evanghelia reconcilierii, chiar dacă este anunţată de puţini, poate fi un ferment pe continentul nostru, capabil să declanşeze o dinamică a păcii, să suscite o Europă reconciliată şi să ducă spre o solidaritate care depăşeşte frontierele naţionale.

Spre ce ne poartă astăzi Evanghelia reconcilierii? Spre un partaj al roadelor economice ale societăţilor noastre ? Atâtea persoane, în toate ţările europene, sunt parcă lăsate la poarta abundenţei, putând să atingă cu degetul ceea ce nu le este permis. În mulţi tineri se naşte astfel sentimentul unei profunde frustrări.

1. Aspiraţia spre o reconciliere în Europa s-a înscris mereu în istoria micii comunităţi din Taizé. Fratele Roger a fondat comunitatea în plin război mondial, a ascuns refugiaţii care fugeau din cauza războiului, în special evrei. Abia s-a încheiat războiul şi primii fraţi i-au primit pe germani, prizonieri de pe câmpurile apropiate. Apoi au venit tineri din diferite ţări din Vest. Dar fraţii comunităţii nu au uitat Europa de Est. În ceea ce mă priveşte nu pot să redau mirarea când, ca şi tânăr voluntar sosit la Taiz é , am fost imediat trimis să-i vizitez pe creştinii din fosta Cehoslovacie. Am înţeles atunci că, în ciuda frontierelor, creştinii pot trăi o unitate profundă şi prin aceasta să pregătească un alt viitor.

Acum o lună, pelerinajul încrederii pe care comunitatea noastră îl animă de mulţi ani, s-a oprit la Zagreb. Tinerii din toată Europa au descoperit ospitalitatea croată. A fost o fericire că s-au aflat şi sârbi printre ei.

2. Dacă creştinii ar evidenţia mai mult această comuniune care îi leagă de-a lungul continentului, ce încurajare ar fi pentru o Europă unită în diversitate! Nu este aceasta o contribuţie pe care creştinii ar putea-o oferi astăzi Europei?

Să lăsăm deoparte temerile şi prejudecăţile, pentru a depăşi zidurile separării naţionale sau confesionale! Să avem curajul de a ne apropia unii de alţii! Ospitalitatea, întâlnirile dintre persoane, sunt de neînlocuit, acestea ne pun pe calea ascultării reciproce, a valorizării fiecărui popor. Să ne gândim la imigranţii din alte ţări care trăiesc aproape de noi şi care uneori trăiesc izolaţi, să creem legături cu comunităţile străine din ţările noastre. Fiecare dintre noi poate face ceva. În această după-amiază am reflectat împreună cu tinerii care lucrează în instituţiile europene şi fiecare a fost invitat să fie conştient de această realitate: viaţa mea contează pentru Europa.

3. În Europa, creştinii au de asemenea vocaţia de a reafirma prin propria lor viaţă că unitatea nu se realizează niciodată fără iertare. Chiar secularizate, societăţile noastre nu pot progresa fără iertare. Chiar dacă astăzi trăim în pace, rămân încă multe resentimente. Un nimic poate reaprinde focuri pe care le credeam stinse. « Aş dori să repet acum ceea ce un om cu o mare responsabilitate internaţională a spus acum câţiva ani. “Putem contribui foarte mult la realizarea păcii refuzând să transmitem generaţiilor următoare amintirile rănilor suferite”.

Nu este vorba să uităm un trecut dureros, însă Evanghelia ne invită să depăşim memoria prin iertare, pentru a rupe lanţul care face ca umilirile să persiste. Fără iertare, fără încredere, nu există viitor nici pentru Europa, nici pentru întreaga familie umană.

4. Mulţi tineri sunt conştienţi că Europa nu se poate construi izolându-se; ei doresc o Europădeschisă şi generoasă, ei ştiu că Europa va deveni ea însăşi dacă trăieşte solidaritatea cu naţiunile altor continente. Aceşti tineri sunt gata să se angajeze pentru a înfrunta noua provocare pe care o reprezintă mondializarea: printre altele, primirea tinerilor din ţările de Sud, căutarea dreptăţii în comerţul mondial, gestionarea mai responsabilă a resurselor naturale.

Creştini fiind, ştim că cel care ne reuneşte în pace este Cristos. El şi-a dat viaţa pe cruce pentru a reuni într-o singură comuniune pe toţi copiii răspândiţi ai lui Dumnezeu. Să-l urmăm deci pe Cristos! Trebuie să facem o alegere: să alegem viaţa, să alegem speranţa. Imensele probleme ale societăţilor noastre pot alimenta o înfrângere. Alegând să iubim aşa cum Cristos a iubit, descoperim un spaţiu de libertate pentru a crea un viitor pentru noi înşine şi pentru cei care ne sunt încredinţaţi.

(Meditaţe ţinută în Catedrala St. Michel et Ste Gudule de Bruxelles, 30 ianuarie 2007)

cuprins >>


ŞTIAŢI DEJA ?

“Pro Demnitatea Femeii ”

- un Birou de informare -

 Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinte umane a CRSM-ului şi-a ales numele de mai sus ca să fie bine identificat pentru noua sa activitate: deschiderea biroului de informare cu scopul micşorării numărului de persoane care devin victime ale traficului de fiinţe umane.

De aceea prin informaţia adunată grupul de lucru vă poate informa despre condiţiile de şedere şi de muncă în străinătate şi avertiza asupra riscurilor unei plecări “în grabă”; totodată poate oferi numerele de telefon ale organizaţiilor anti-trafic din ţara respectivă care pot oferi ajutor în caz de o experientă neplăcută.

Oricine ne poate contacta la numărul de telefon 0730 530 588 sau prin adresa de mail demnfe@fcrsm.ro. Va fi deschis şi publicului marţi şi joi între orele 9:30 – 12:30 în parohia Bucureştii Noi, unde Pr. Martin Cabalaş ne-a oferit un spaţiu pentu birou.

Pe de altă parte, interesul nostru este să sensibilizăm societatea şi Biserica, fapt care ne va duce la parohii catolice din Bucureşti în următoarele săptămâni.

Vă vom ţine la curent prin “Foaia Socială”.

În numele echipei,

Sr. Raquel Diaz, cm

 

Trăim într-o societate în care ar trebui să delegăm responsabilitatea solidarităţii.

Responsabilitatea noastră este să facem ceva, dar să nu o facem în locul celor care trebuie să o facă, atât în societate, cât şi în Biserică. (Pr J-Cl Brau)

cuprins >>


Condiţiile pentru a lucra în siguranţă în străinătate

(luat din pliantul: ”Pro Demnitatea Femeii”.)

  • Fă nişte xerocopii ale paşaportului şi documentelor de călătorie şi lasă-le la o persoană în care ai încredere.
  • Nu da paşaportul tău nimănui, cu excepţia oficialităţilor de la vamă sau poliţie.
  • Asigură-te că ai numărul de telefon al unei organizaţii anti-trafic din ţara unde mergi.
  • Nu semna nici un contract de muncă înainte de a fi verificat de un profesionist sau de cineva în care ai încredere
  • Nu îţi da acordul pentru un contract de muncă verbal.
  • Nu semna un contract dacă ai îndoieli în ceea ce priveşte acurateţea sau legalitatea acestuia sau dacă nu eşti de acord cu condiţiile de muncă.
  • De exemplu, expresii cum ar fi „şi alte tipuri de activităţi”, sau „toate activităţile la cererea angajatorului” sunt de suspectat.
  • Contactează organizaţia locală anti-trafic şi solicită ajutor pentru verificarea contractului.
  • Fii în siguranţă şi bucură-te de călătorie!

(Campania Multimedia MTV-EXIT)

cuprins >>


Cele trei nivele ale solidarităţii

  1. Nivelul material

Acest nivel nu trebuie depreciat dacă cineva se află în dificultate, într-o situaţie foarte gravă. Mai ales să nu fie ignorat de o comunitate religioasă care are mai multe posibilităţi pentru a interveni (viaţa în comun, relaţii cu exteriorul, etc.). Însă ajutorul material nu rezolvă problema: acesta nu este în măsură să o rezolve în totalitate.

Nivelul stabilirii de relaţii:

- între mine şi persoana în dificultate cu altcineva, prin mine,

- între diferite persoane aflate în nevoie şi persoane din diferite medii care pot ajuta – se crează o nouă situaţie.

Nivelul educativ

Dacă o persoană este într-o situaţie în care nu poate să-şi rezolve problemele, sau nu ia deciziile care trebuie, EDUCAŢIA este singura soluţie. Rezultatul acestui efort durează mai mult decât ajutorul material.

Pentru a practica solidaritatea trebuie să ne întoarcem la rădăcinile noastre comune: să le acceptăm, să le respectăm. Atunci dialogul devine posibil şi ne îmbogăţeşte reciproc. De fapt, noi suntem responsabili de ceea ce se face aici şi acum cu scopul de a lucra la construirea societăţii cu participarea tuturor, mai ales când este vorba de minorităţi.

Pr. Jean-Claude Brau, formator

 Cursul de formare a animatorarelor de zone cu Pr. J.-Cl. Brau va avea loc în perioada

23 - 26 august,

la Mănăstirea Carmelitanilor din Snagov.

cuprins >>


 Solidaritatea – o atitudine de bază în Doctrina Socială a Bisericii.

Un mic ecou de la Întâlnire zonală din Bucureşti

Aceasta a fost temacelei de-a doua întâlniri zonale organizată de Comisia Socială în Bucureşti pe 24 martie. Am avut ocazia de a participa şi doresc să regrupez câteva idei care au reieşit din împărtăşirea grupului:

Tema ne-a părut cu atât mai mult importantă că trăim într-o lume în care este foarte evidentă distanţa dintre cei care au bunuri şi renume şi cei care nu au nici măcar necesarul şi sunt marginalizaţi din ce în ce mai mult.

Reflecţiile făcute în grupurile mici ne-au conştientizat că solidaritatea nu poate fi doar un discurs dar trebuie să devină o atitudine interioară mereu vie şi o convingere că suntem cu toţii fii lui Dumnezeu şi că la El nu există diferenţe. Tot din reflecţiile personale şi împăr-tăşirea în grup a reieşit faptul că Isus a fost solidar cu toţi oamenii şi că exemplul Lui trebuie să devină pentru noi un program de viaţă.

Am spus că este important să mergem contra curentului, chiar dacă nu este deloc uşor, să fim uniţi între noi şi să căutăm noi modalităţi prin care să-i putem sensibiliza pe cei cu care venim în contact în activităţile noastre.

Ce ne ajută în trăirea solidarităţii?

  • în primul rând faptul de a încerca să ne punem în situaţia celor nevoiaşi;
  • să experimentăm ce înseamnă greutăţile şi lipsurile vieţii;
  • să vedem cum Isus a intervenit în viaţa celor care aveau nevoie de ajutorul Lui;
  • a fi susţinuţi de persoane care au acelaşi ideal sau de persoane care sunt deschise faţă de nevoile semenilor lor;
  • a face experienţe în care unele persoane, văzând disponibilitatea şi dăruirea noastră dezinteresată se decid să ne fie alături în a trăi şi pentru alţii, nu numai pentru ei înşişi sau familia lor;

Ce ne impiedică să trăim această valoare fundamentală?

  • indiferenţa, pasivitatea, individualismul şi acele momente în care căutăm scuze pentru a nu acţiona în favoarea celuilalt;
  • autorităţile nu se implică prea mult în viaţa socială şi nu ne crează nici nouă condiţii prin care să putem pune mai bine în practică solidaritatea;
  • nu reuşim să acţionăm în adevăr pentru că astăzi „vorbesc banii”, nimic nu se face fără a primi o plată;
  • comoditatea, teama de a merge către cei care vor să facă bine şi avem puţin curaj de a risca.

Cum putem pune în practică virtutea solidarităţii ?

  • să nu vorbim despre ea ca de ceva care lipseşte;
  • să ne dăm seama că gesturile de solidaritate se fac în mod spontan şi nu trebuie neapărat să vedem rezultatele;
  • să ne reevaluăm cu privire la implicarea noastră în a fi solidari şi să vedem care sunt alegerile noastre zilnice;
  • să fim convinşi că Dumnezeu ne-a pus împreună pentru a ne stimula reciproc în a face binele;
  • să-i învăţăm pe săraci să fie oneşti;
  • exemplul şi stilul nostru de viaţă poate deveni o lecţie pentru alţii;
  • să găsim un mod diferit de a fi in mijlocul oamenilor pentru ca ei să vadă în noi atitudinea de a nu răspunde răului cu rău;
  • să avem curajul de a merge împotriva curentului;
  • să facem un bun discernământ al acţiunilor noastre şi să avem curajul să riscăm;
  • să dezvoltăm în jurul nostru ideea binelui comun - valoare aproape necunoscută pentru mulţi.

Întâlnirea s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru.

Le mulţumim surorilor care au organizat întâlnirea precum şi persoanelor care şi-au dovedit solidaritatea prin împărtăşirea experienţelor lor.

Sr. Monica Roca, SFMA

SOLIDARITATEA

Diferite semnificaţii propuse în texte oficiale

având în vedere lumea în care trăim.

Solidaritatea a fost enunţată de papa Leon al XIII-lea ca „prietenie”, de Pius al XI-lea prin expresia „caritate socială”, iar Paul al VI-lea lărgeşte acest concept vorbind despre „civilizaţia iubirii.”(CA)

Iubirea fiind sufletul şi sprijinul solidarităţii, ea animă şi sprijină o solidaritate operantă care este atentă la toate nevoile fiinţei umane.

Problemele socio-economice nu pot fi rezolvate decât cu ajutorul tuturor formelor de solidaritate: solidaritatea celor săraci între ei, a bogaţilor cu săracii, a muncitorilor între ei, a patronilor şi a angajaţilor în cadrul înteprinderii, solidaritate între naţiuni şi între popoare. (CBC)

Virtutea solidarităţii merge dincolo de bunurile materiale, ea înfăptuieşte împărtăşirea bunurilor spirituale. (CBC 1942)

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa şi toate celelalte vi se vor da pe deasupra.” ( Mt 6, 33)

Solidaritatea îşi găseşte o aplicare specifică şi concretă în toate domeniile de intervenţie socială; de la cea spirituală, educativă şi culturală, la cea economică, politică. (EDSC)

Ea priveşte toate relaţiile de la cele inter-individuale în interiorul unei familii, comunităţi, la cele inter-comunitare în interiorul unei societăţi mai extinse, mergând până la corelaţiile dintre diferite popoare. (EDSC )

Pentru a depăşi mentalitatea individualistă de astăzi, este nevoie de un angajament concret de Solidaritatea şi caritate care începe din interiorul familiei printr-o susţinere reciprocă a soţilor şi care apoi se exercită prin însărcinarea generaţiilor unele de către altele. (SDI)

Solidaritatea este voinţa de a realiza interdependenţa umană conform unor raporturi de colaborare şi integrare reciprocă, spre binele altora, mai ales al celor nevoiaşi. (EDSC)

Solidaritatea eliberează pe fiecare persoană în parte de individualism, grupurile de clasism, şi popoarele de naţionalism. (EDSC)

Solidaritate nu înseamnă să fii prezent pentru alţii, ci cu alţii, să realizezi ceva cu oameni şi nu ceva pentru oameni, având drept scop transformarea omului în om. (Hanni Rolfes, msc)

Solidaritatea este unitate, armonie, coeziune, spirit de echipă, unanimitate, suport, armonie de interese şi responsabilităţi între indivizii grupului, în special când se manifestă într-un suport unanim şi acţiune colectivă pentru o cauză.

Solidaritatea este izvor de coresponsabilitate care angajează fiecare persoană în parte şi societatea în depăşirea tendinţelor individualiste.

Nu este un sentiment de compasiune pentru relele suferite de persoane, ci este hotărârea fermă şi perseverentă de a se angaja pentru binele comun: adică binele tuturor şi al fiecăruia, pentru că toţi suntem responsabili de toţi. (SRS, nr. 38)

Prin bine comun se înţelege ansamblul condiţiilor de viaţă socială care permit grupurilor şi indivizilor să-şi atingă perfecţiunea. (CBCc)

Fiecare om participă la binele comun, respectând legile drepte şi implicându-se în domenii care cer asumarea unei responsabilităţi personale, cum ar fi grija faţă de propria familie şi angajarea în munca proprie. (CBCc)

Binele comun c uprinde trei elemente esenţiale: afirmarea respectului persoanei aşa cum este, promovarea bunăstării sociale şi a grupului însuşi şi menţinerea păcii. (SDI)

Ordinea socială trebuie să se menţină continuu, să aibă ca bază adevărul, să se zidească pe dreptate, să fie animată de iubire; bunurile pământului sunt oferite tuturor oamenilor şi fiecărui om ca mijloc pentru desfăşurarea unei vieţi autentice umane. (SDI)

Cei care sunt bogaţi trebuie să fie responsabili pentru cei săraci, împărtăşind cu ei bunurile. Responsabilitatea celor care sunt săraci şi neajutoraţi este să nu aibă o atitudine pasivă ci să lupte pentru drepturile lor, să facă tot ce pot pentru binele tuturor. (SRS)

Solidaritatea permite să-l vedem pe celălalt nu numai ca un instrument cu capacitate de a lucra şi cu putere fizică pe care o putem exploata la un preţ ieftin, ci ca pe „semenul” nostru,un „ajutor” (Gn 2,18.20) , care să fie părtăş în aceeaşi măsură cu noi la banchetul vieţii, la care toţi oamenii sunt deopotriva invitaţi de Dumnezeu. (SRS, nr. 39)

Luminiţa Popescu, FCJ

CA: Centesimus annus (1991, SRS : Sollicitudo rei socialis (1987), CBC: Catehismul Biserici Catolice (1941), CBCc: Catehismul Bisericii Catolice – compendiu (2006), EDSC:Etica Doctrinei Sociale creştine), SDI: Sinodul diecezan Iasi (Activitatea social-caritativă a bisericii locale).

cuprins >>


EXPERIENŢE DE SOLIDARITATE
- povestite la întâlnirile sociale zonale -

 RĂSPLATĂ NEAŞTEPTATĂ...

 De câţiva ani încerc, în fiecare săptămână, să dau un pic de prietenie unor tineri atinşi de handicap fizic şi mental, organizând întâlniri şi diverse activităţi. În acest centru trăiesc şi persoane în vârstă şi un adult tânăr. Desigur, datorită harului Duhului Sfânt mi-am îndreptat privirea şi asupra acestui bărbat tânăr care, stând în scaunul cu rotile, nu încerca decât să-şi alunge plictiseala.

Pe măsură ce timpul trecea, privirile noastre s-au transformat în zâmbet de bucurie, ceea ce m-a făcut să descopăr plăcerea pe care a avut-o, când mai târziu a lăsat să izbucnească această fericire pronunţând câteva sunete. Cântecele din jur şi includerea în câteva activităţi au amplificat această fericire, ceea ce i-a mărit dorinţa de a pronunţa câteva cuvinte şi acum, câteva propoziţii.

Împreună cu celelalte persoane am contribuit la această fericire petrecând pur şi simplu un pic de timp cu acest tânăr; momente de împărtăşire şi solidaritate, căci şi el ne-a transmis bucuria de a trăi.

(Fr. Joël VIEL, Mis. al Carităţii)

« Viaţa adevărată este viaţa de iubire şi slujire. Împarte iubirea ta tuturor lucrurilor create, de la mica plantă subţire până la constelaţiile care se rotesc în spaţiile siderale . Dar mai ales, fii răbdător şi dezinteresat cu creaturile umane care trăiesc lângă tine.»

Carlos Torres Pastorino

    Un sat obişnuit cu oameni neobişnuiţi...   O poveste despre un preot, c â teva biserici, un sat sărac din dealurile precarpatice, locuitorii acestuia, câteva mame părăsite şi copiii cărora acestea le-au dat naştere sau pe care îi vor naşte... Mai întâi, despre preot, părintele Nicolae Tănase, din Valea Plopului. Începutul poveştii nu este foarte clar, dar la un moment dat, părintele Tănase, un preot ortodox, a fost profund tulburat când a fost confruntat cu liberalizarea avortului în România. El a acţionat simplu, mergând la clinicile de ginecologie şi rugându-le pe mamele care aşteptau să avorteze, să-i încredinţeze lui copiii. El nu a început cu lobby, el a făcut ce era necesar: un pas concret; a luptat să salveze o viaţă, apoi încă una, ...adoptând copiii.   Avea ca unică reţetă: pe Dumnezeu şi sătenii. De altfel un sat cât se poate de obişnuit! Când l-am întrebat pe părintele Tănase cum a început aventura sa, mi-a spus o poveste despre construirea unui WC şi a unei fântâni lângă biserică! Greu de acceptat cu mentalitatea noastră modernă că ar fi o modalitate de a începe un proiect care astăzi adăposteşte mai mult de 200 de copii; mai degrabă o modalitate la sosirea preotului în sat să le demonstreze sătenilor că nu este un om care neglijează nevoile materiale ale parohiei sale.   Şi acum despre sat; pe lângă numeroasele biserici şi capele care îl fac unic, satul este unul foarte obişnuit, asemenea sătenilor. Stând de vorba cu câteva dintre "mamele" care lucreaza în colonie - 3 case separate care regrupează douăzeci de copii - am putut remarca cât de mândre erau aceste femei din sat de a fi prezente acolo şi de a se ocupa de copii. Ele vorbeau cu dragoste şi respect despre copiii care le-au fost încredinţaţi.   Cum au reacţionat sătenii când au fost întrebaţi dacă ar putea adopta un copil? Nu doar una sau două familii au acceptat, ci suficiente pentru a adopta aproape 200 de copii. O lecţie de solidaritate şi speranţă!   Şi acum câteva cuvinte despre biserici şi capele, în total 26! Puţine sunt terminate, majoritatea fiind în diferite stadii de construcţie, lipsesc ferestre, acoperişurile sunt incomplete, în aşa măsura încât numai una dintre ele poate fi folosită pe timpul iernii pentru practicarea ritului.   Când vor fi acestea terminate? Se pare că nimeni nu se îngrijorează prea mult pentru aceasta. Când am adresat această întrebare lui Mihai, unul dintre fii Părintelui Tănase, acesta a zâmbit simplu, însemnând că aceasta nu este o prioritate. Se pare că, ceea ce este important, este ce reprezintă aceste biserici pentru sătenii şi copiii lor şi cum sunt folosite în stadiul lor prezent. În timpul vizitei la Valea Plopului am auzit frumoase cântece liturgice şi rugăciuni cântate, părând să ritmeze liniştea văii. Aici sunt multe praznice unde sătenii se adună în jurul unui grătar şi la unui pahar de vin bun: viaţa este celebrată cu toate evenimentele ei, cu suferinţele învinse, care sunt repere ale existenţei şi reamintesc că şi speranţa, şi bucuria ne sunt dăruite. Bisericile nu sunt în primul rând clădiri frumoase cu care să te mândreşti, ci împlinesc un rol (la care frumuseţea participă). Aceste frumoase corăbii ne poartă acolo Sus, ne ajută să ridicăm ochii. Realitatea văzută la Valea Plopului este departe de realitatea adesea crudă şi zgomotoasă a marilor noastre oraşe care îl reduc pe om la dimensiunile sale vizibile, îl lipsesc de dulceaţa şi consolarea unui Dumnezeu care ne are în grijă.   La sfârsit este o adevărată consolare că vocea blânda a îngerilor şi-a păstrat puterea de a trezi inimile noastre îngreunate şi de a sădi în ele o recoltă de speranţă. Denis, fratele Carităţii

cuprins >>

Foaia Socială nr. 4. în format .doc >>


FEDERAŢIA CONFERINŢA ROMÂNĂ A SUPERIOARELOR MAJORE

400246-CLUJ NAPOCA, str. Maramureşului nr. 23, Tel/fax: 0040-264-435096, e-mail: secretariat@fcrsm.ro

Comisia Socială:
Sr. Marie-Anne Mathieu – responsabilă comisie
Sr. Anselma Scanu, Lucia Boaşă, Luminiţa Popescu, Bernadeta Chindriş, Francisca Scripcaru, Tereza Murányi


Foaia Socială Nr. 1

Foaia Socială Nr. 2

Foaia Socială Nr. 3

Foaia Socială Nr. 5

Foaia Socială Nr. 6

 

|
|
|
|
|
|

© Federaţia Conferinţa Română a Superioarelor Majore
Adresa: RO-400246 CLUJ NAPOCA, str. Maramureşului nr. 23
Tel/Fax: 0040-264-435096
E-mail: secretariatCRSM@clicknet.ro