„Mergi şi fă şi tu la fel”. (Lc 10,37)

Foaia Socială

Vocea congregaţiilor pe terenul social

Buletin formativ şi informativ al

Comisiei Sociale din cadrul CRSM

Decembrie 2006 – Nr. 2

Foaia Socială nr. 2. în format .doc >>


Cuprins:

Mâini pentru rugăciune

Între “integrare” şi “neintegrare”.

ŞTIAŢI DEJA? Solidaritatea socială, o necesitate în Uniunea Europeană

Învăţământul social al Bisericii

Ecouri ale primelor Întâlniri Zonale

Experienţe împărtăşite

Poveste de Crăciun


Mâini pentru rugăciune

Tu, Doamne, ne-ai dat un trup:
ne- ai dat picioare, ca să te întimpinăm,
un cap pentru a gândi,
o inimă pentru a învăţa să iubim.

Tu, Doamne, ne-ai dăruit mâini
pentru a strânge alte mâini
şi nu pentru a le strânge în pumni violenţi.
Mâini deschise ca o ofrandă,
ca o rugăciune, de cerere şi de mulţumire.
Mâini care binecuvântează,
mâini ridate, uzate, care primesc pâinea vieţii.

Isuse, Tu cu mâinile tale.
l-ai ridicat pe cel sărac, pe cel exclus…
Nu ai aruncat piatra,
ai frânt pâinea, ai purtat crucea.

Cu mâinile tale, Isuse,
tu l-ai făcut pe Toma să creadă..
Mâinile celui înviat ne îndeamnă să sperăm,
să fim răspunzători în faţa vieţii,
să nu ne dăm bătuţi în faţa morţii şi a singurătăţii.

Tu , Doamne, învaţă-ne să dăruim mai mult,
pentru că mâinile noastre sunt aşa cum le folosim:
ele sunt prelungirea inimii,
ele arată cum iubim;
astfel ele devin mâinile tale
care dau Viaţă.

(Pr Jean-Luc Lefrançois, « PRIER »,240, aprilie 2002)


„Nu am alte mâini decât ale tale”.

(Cuvinte scrise pe un crucifix mutilat din Münster)


Între “integrare” şi “neintegrare”.

Către un diagnostic

O privire asupra tematicilor revistelor româneşti dedicate problemelor sociale care frământă societatea românească arată rapid că apropiata integrare europeană este pusă în legătură nu cu impactul politic, în primul rând, ci cu cel social. Mai mult: mai toţi preconizează că o Românie mai apropiată economic şi politic de structurile vest-europene, va avea în scurt timp şi aceleaşi probleme sociale. Pe fondul problemelor deja existente şi care ţin de istoria noastră recentă şi de lipsurile deja ştiute ale românilor, integrarea europeană pare să devină momentul şi ambientul în care problemele sociale vor creşte exponenţial. Creşterea acestor probleme înseamnă oare şi o creştere a conştiinţei noastre despre ele? Constatarea fenomenelor, aşadar, generează automat şi o reflecţie comună, a Bisericii şi societăţii, asupra lor?

Pentru a fi mai concreţi, iată spre exemplu, câteva chestiuni atinse în Revista de Asistenţă Socială nr. 1 din 2006: „Consumul de alcool şi publicitatea”, „Respectarea reglemen-tărilor CNA şi protecţia minorilor”, „Violenţa în buletinele de ştiri româneşti”, „Conţinuturi şi percepţii ale violenţei televizate: desene animate versus filme”. Nu am redat întregul sumar, ci doar câteva titluri. Sunt ele în sine o mărturie că devenim mai conştienţi de ceea ce ni se întâmplă? În parte da, căci – pentru a ne referi tot la această revistă – există o continuitate de tematici şi articole cam din 2002 încoace. În parte nu, căci publicul cititor pare a fi doar cel restrâns la domeniul specific de activitate. Dar nici aceasta nu este o descoperire nouă.

Ceea ce stârneşte preocupare este altceva: aceleaşi tematici, tratate în mediile catolice (reviste, internet), sunt în general privite aproape exclusiv din unghiul de vedere religios, adesea nu moral, ci moralizator. Gândirea socială aşa cum se face acum în România pare să nu spună mare lucru păstorului catolic şi să nu stârnească interesul scriitorului creştin (episcop sau preot, persoană consacrată ori laic). Poate că tocmai de aceea apare o tendinţă excesivă spre moralizare şi nu spre o articulare teologic morală a problemelor.

Aceeaşi societate românească pare să devină tot mai incapabilă de a-şi păstra şi dezvolta simbolurile şi valorile sale creştine, fapt denunţat, reclamat, analizat intens de mass-media creştină şi de către preoţi la predici. O societate care nu mai reuşeşte să integreze Biserica! Dezbaterile privind imaginile religioase în locurile publice, de exemplu, sunt doar un început... Şi asta preocupă! Dar partea cealaltă, simetrică, a raportului dintre Biserică şi societate pare să nu preocupe la fel de mult: Biserica locală depune, oare, eforturi pentru a integra în gândirea şi pastoraţia sa gândirea şi valorile „laice” ale societăţii ca atare? Pentru mulţi păstori, un domeniu precum educaţia socială e doar vag înţeles, iar metodele de educaţie şi analiză ca atare, nedesluşite. Nu afirm că nu există interes la nivel individual, nici nu susţin că nu există proiecte de colaborare cu autoritatea civilă. Ar fi absurd să neg acest lucru. În contextul „integrării” crescânde a problemelor sociale, ceea ce afirm este un anume dezinteres al Bisericii de a „integra” pastoral gândirea „religioasă” şi pe cea a societăţii civile pe acelaşi tip de probleme. Poate că nu întotdeauna această gândire „laică” este condusă de valori şi sentimente creştine, dar cunoaşterea ei ar avea cel puţin un avantaj: ar oferi posibilităţi mai mari de a pune un diagnostic problemelor sociale acute ale turmei păstorite.

Pr. Corneliu Berea

Congregaţia Misionarilor Verbiţi

cuprins >>


ŞTIAŢI DEJA ?

Solidaritatea socială, o necesitate în Uniunea Europeană  

O parte din populaţie a prevăzut şi a sperat: la 1 ianuarie România va fi membră a Uniunii Europene. Împreună cu Bulgaria ea va ridica la 27 numărul ţărilor astfel reunite. Ce provocări reprezintă acest lucru pentru noi?

Mai întâi de toate este o plăcere. Lărgirea continuă să poarte spre noi frontiere un proiect puternic şi utopic chiar de la început: niciodată să nu mai fie război între noi. Toate regiunile Europei au cunoscut războiul şi au fost, în momente diferite, aliatele tuturor celorlalte şi duşmanii tuturor celorlalte. În secolul XX, cele două războaie mondiale au devastat Europa şi o bună parte din lume. Sechelele şi resentimentele păreau că nu se vor stinge niciodată.

Atunci, din fericire, oameni vizionari şi mişcări politice au proiectat un viitor de pace care în acea vreme pentru majoritatea oamenilor părea de neînchipuit. Ei au căutat mijloacele cele mai eficace pentru a face imposibil orice conflict armat între vechile părţi beligerante, începând cu Franţa şi Germania, începând cu o reţea densă de relaţii economice.

Acest progres nu poate decât să-i bucure pe toţi “umaniştii”, pe cei care văd bogăţia diversităţii tradiţiilor culturale şi istorice ale fiecărei regiuni a continentului. Este îmbucurător că fiecare naţiune este conştientă că nici o ţară, nici o cultură nu este nici cea mai bună, nici centrul lumii. Suntem puşi în situaţia de a veghea în permanenţă, nu numai pentru a evita războiul, ci şi pentru a construi un spaţiu european bogat în diferenţele sale şi în contactele la care invită.

Pentru că Europa este un proiect în evoluţie. Partea economică, industrială, financiară ar reprezenta o ameninţare dacă celelalte aspecte ale unificării europene nu vor progresa în acelaşi ritm. De fapt, “Europa vânzătorilor” (piaţa europeană) se construieşte după interesele economice ale societăţilor celor mai puternice, începând cu multi-naţionalele, departe de populaţii şi uneori contra lor. Avem nevoie de o contra-balanţă pentru a echilibra procesul european. Este responsabilitatea reprezentanţilor noştri politici, şi noi trebuie să veghem ca ei să fie purtătorii intereselor populaţiei care i-a ales. Este deci responsabilitatea noastră comună: informarea, dezbaterile, luările de poziţie ale cetăţenilor sunt indispensabile pentru a garanta un viitor echilibrat al Uniunii Europene. Aceasta va da forţă politicienilor.

De altfel, economia nu este decât o parte a vieţii popoarelor, oricât de importantă ar fi ea. Pentru fericirea şi bunăstarea popoarelor, vrem să dezvoltăm o viaţă socială şi culturală sub toate aspectele. Un exemplu va fi suficient. Fiecare ţară care intră în Uniune vede oferindu-i-se noi şanse, dar este purtată spre evoluţii rapide şi uneori violente. Noua situaţie va pune în dificultate sectoare întregi ale societăţii. Formele de solidaritate spontană de altădată – familie, vecini, diverse ajutoare sociale, mai ales din partea Bisericilor – nu vor mai fi suficiente.

Ne putem teme deasemenea că Europa va continua, aşa cum o face din ce în ce mai mult, să repună în discuţie diversele protecţii sociale pe care fiecare ţară le-a elaborat în legislaţia sa, mai ales pentru a-i proteja, în caz de dificultate, pe muncitori sau alte categorii slabe ale populaţiei. Cetăţenii vor trebui să primească provocarea noii situaţii la două nivele: lupta politică pentru o Europă socială, cu aliaţi din toate ţările – elaborarea de sprijine structurale şi apropiate de cei care riscă să fie victime.

Nici în Europa nu este nimic scris dinainte. Actiunea noastră o va face locuibilă sau nu. Prin munca noastră socială, suntem o verigă indispensabilă în construirea unei Europe drepte, puternice, pentru că îi respectă pe cei mai slabi. Dacă noi nu vom contribui la aceasta, cine îşi va aminti s-o facă?

Jean-Claude Brau

Preot diecezan, formator

cuprins >>


 

„Acela care îşi deschide inima

în faţa Evangheliei

nu închide porţile vieţii şi ale oraşului

în faţa săracilor.”

Andrea Ricardi, Bruxelles 2006


 Învăţământul social al Bisericii

Un curs practic

 La invitaţia Comisiei Sociale a CRSM, 22 de surori şi persoane laice au participat, în perioada 27 august - 2 septembrie, la un curs de formare în Comunitatea Murialdo din Popeşti-Leordeni. Conţinutul cursului a fost : tehnici de animare şi iniţiere teoretică şi practică în doctrina socială a Bisericii.

Formatorul şi animatorul competent al acestor zile a fost Jean-Claude Brau, preot al diecezei de Malignes-Bruxelles şi îndrumător al « Mişcării Muncitorilor Creştini » din Belgia. Scopul acestei întâlniri a fost de a reflecta în comun asupra realităţilor vieţii sociale, în lumina criteriilor elaborate de Biserică de mai bine de o sută de ani. Aprofundarea acestui învăţământ al Bisericii înseamnă totodată a deveni mai conştienţi, deci mai consecvenţi şi mai solidari ca şi creştini, când ne angajăm în misiunea cu săracii în numele Evangheliei.

Comisia Socială nu doreşte ca această formare să se adresează doar unui grup mic, ci vrea să o propună în zece puncte diferite ale ţării, adică  nu doar la Bucureşti, Cluj-Napoca şi, Iaşi, dar şi la Baia Mare/Satu Mare, Oradea şi Timişoara, precum şi la Bacău/Oneşti, Roman/Neamţ, Harghita şi Constanţa/Mangalia.

Mijloacele pentru a realiza scopul propus sunt fişele de lucru cu teme alese, fie dintre orientările propuse de enciclicele sociale ale papilor şi de Conciliul Vatican II, fie dintre principiile din Compendiul Doctrinei Sociale a Bisericii sau din texte biblice din Vechiul şi Noul Testament, fără a uita de viaţa şi angajamentele profetice ale bărbaţilor şi femeilor creştini de-a lungul istoriei Bisericii.

În acest an, fişele au tratat enciclica Rerum Novarum, Francisc de Assisi, Solidaritatea şi Un loc în comunitate pentrut. femeile sărace. (Fap. 6, 1-7)

Câteva reacţii la acest curs

  • Noutatea din programul zilnic a fost un factor puternic al motivaţiei noastre…. Şi m etoda de lucru a fost bine venită.  
  • M-am simţit bine printre participante, toate tinere, surori din diferite congregaţii, tinere şi laice sensibile la problemele societăţii şi care se implicau în domeniul social, chiar dacă o făceau în moduri diferite. Am apreciat mult „arta” cu care Pr. Brau ne-a elaborat tema. El a fost o prezenţă discretă, semnificativă şi foarte bogată, a condus munca cu privirea inimii, a inteligenţei, cu competenţă; toate acestea sunt fructul experienţei sale în domeniul social ca om şi preot. (Sr Carlamaria Vivalda).  
  • Grupul de participante s-a bucurat de posibilitatea oferită de a putea discuta în mod deschis despre dificultăţile cu care ele se confruntă în munca lor, căutând dreptatea şi caritatea adevărată. A fost ca o lumină care te face să crezi că îţi este POSIBIL să faci ceva constructiv pentru această ţară, fiecare în locul unde trăim. « Ştim că nu vom face minuni strălucitoare, ci mici paşi care pot să aducă un progres social real prin schimbarea mentalităţii, în sensul respectului şi solidarităţii faţă de cei săraci.
Sr. Marie-Anne Mathieu

 

 Scrisoarea unei participante

 Stimată soră, zilele care s-au scurs de la întâlnirea noastră sunt un timp în care te simţi provocată să trăieşti efectiv prin ceea ce s-a spus şi s-a simţit atunci. Participarea mea la Formarea Animatoarelor mi-a pus în lumină unele aspecte ale vieţii sociale, aspecte cărora, deşi erau importante, nu le acordam atenţie. Printre ele ar fi respectul pe care ni-l datorăm nouă înşine, conştientizând faptul că cine îşi neagă propriile calităţi îşi neagă responsabilităţile. Asumarea acestui fapt duce la o mai mare încredere în sine, ceea ce este atât de important pentru fiecare.

Primirea de care am avut parte, deschiderea pe care am simţit-o în cadrul grupurilor prin exprimarea frustrărilor, dar şi a realizărilor muncii depuse, m-au făcut să-mi dau seama că de fapt în această muncă nu sunt singura care încearcă să depăşească obstacolele întâlnite. Acest sentiment îţi dă forţa de a înţelege că nu eşti izolată, şi eu cred că Biserica, prin această întâlnire organizată de Comisia Socială, are această menire de a te face să te simţi puternic prin faptul că aparţii unui grup mult mai mare.

Centrul întâlnirii noastre s-a axat pe o latură esentială a eşecului sau a reuşitei umane şi profesionale: FORMAREA. Cu atât mai mult azi, când se vorbeşte doar de informare ca şi garant al succesului, pierzându-se din vedere calităţile socio-umane ale persoanei.

Adevărul este că s-ar putea discuta foarte mult pe această temă, dar nu vreau să vă reţin prea mult. Realitatea este că Părintele a adus în lumină o latură esenţială a muncii sociale: redescoperirea persoanei cu toate calităţile şi imperfecţiunile ei. Aceste zile au fost o continuă provocare în a te redescoperi pe tine şi pe cel de lângă tine. Depinde de fiecare dacă primim sau nu această provocare.

 Mulţumesc tuturor pentru efortul şi grija depuse!

Cu respect şi consideraţie

Dana Bozântan

 P.S. Unite în comuniune de rugăciune şi muncă, transmit tuturor celor care au participat la aceste zile binecuvântate multe urări de bine şi sănătate!

 

« Adventul şi Crăciunul sunt momente pline de căldură şi o reamintire a umilinţei în care suntem chemaţi să progresăm pentru ca faptele şi cuvintele noastre să fie Veste Bună” (J.- Cl. Brau) 

cuprins >>


Ecouri ale primelor Întâlniri Zonale

DIECEZA DE TIMIŞOARA

„Drumul nostru spre comuniune şi dreptate

În data de 11 noiembrie 2006, a avut loc prima întâlnire zonală în zona noastră (Timişoara). Locul desfăşurării a fost în Caransebeş, la mănăstirea noastră, Surorile Franciscane – FCJM. Animatoarele întâlnirii au fost Sr. Magdalena Schmitz şi eu, Sr. M. Francisca Scripcaru.

Numărul participanţilor a fost de 14 persoane, din care 5 surori angajate în activităţi sociale şi 9 laici, angajaţi şi colaboratori Caritas.

Programul întâlnirii a fost unul dinamic, aşa am ales noi (animatoarele) să fie, deoarece fiind prima întâlnire de acest gen, am dorit sa oferim un program care să vină şi în sprijinul nevoilor participanţilor. Astfel pe lânga fişa de lucru a Comisiei Sociale, am atins şi subiecte dorite de ei precum: « Ce este munca socială?”, „Ce mă motivează în munca mea?”, „Munca în echipă?” etc. Toate aceste subiecte au fost atinse în general în prima parte a zilei, iar după-masă am lucrat cu ajutorul fişei „Sf. Francisc de Assisi.”

Tot programul a decurs foarte bine, a fost bine primit din partea tuturor participanţilor. Am putut lucra foarte bine împreună, deoarece persoanele s-au cunoscut între ele. Din acest motiv am ales să fie un program mai dinamic şi poate puţin mai încărcat, dar pentru ei foarte potrivit şi mai apoi mult apreciat din partea tuturor.

Am avut o zi frumoasă şi bogată împreună, iar reacţiile privind evaluarea zilei au fost pozitive. Dorinţa de a fi în continuare organizate astfel de întâlniri, a fost puternic exprimată.

Eu personal sunt foarte mulţumită de felul cum a decurs acestă întâlnire şi cred că ideea de a oferi acestor persoane un program puţin mai practic, mai dinamic, a fost tocmai cheia “succesului” acestei întâlniri.

 

Sr. M. Francisca Scripcaru

Întâlnirea din zona de IAŞI

cu Enciclica  « RERUM NOVARUM »  

Ceea ce a fost relevant pentru participanţii la întâlnirea din zona Iaşi (5 noiembrie 2006), fost reflecţia şi în acelaşi timp provocarea adresată nouă de către părintele Cornel Berea:

« Care sunt acele „rerum novarum” în societatea românească de astăzi, la nivel cultural: de gândire, de mentalitate, de sensibilitate, pentru a nu risca să răspundem cu metode vechi la lucrurile noi? »

În discuţiile din grupurile mici am încercat să facem o analiză a lumii noastre de astăzi pentru a conştientiza un singur lucru necesar schimbarea paradigmei în noi! Nu este de ajuns o schimbare doar în mine, dar în noi, în grup, în comunitate ! Importanta este gândirea socială comună pe aceleaşi principii. Separarea gândirii de munca socială nu se mai potriveşte, dimprotrivă devine ucigătoare.

Un model de proiect nou, inovator, ne este oferit de administratorul infidel din parabola lui Isus care a ştiut să schimbe total modul său de gândire. El şi-a dat seama că lucrurile materiale nu-i mai sunt de folos şi că important este să investeşti în oameni, în tot ceea ce înseamnă raport, apropiere.

Investiţia noastră de astăzi sunt tot (tocmai pe care îi avem, cu riscul de a pierde totul, ca aceeasi oameni pe care îi ajutăm să se întoarcă împotriva noastră.

« Rerum Novarum 1891 » ca şi « Rerum Novarum 2006 » ne învaţă că putem pierde totul dacă nu cunoaştem sensibilitatea omului.

Cei prezenţi la acestă întâlnire si-au exprimat bucuria şi recunostinţa pentru noutatea informatiilor primite, pentru noul mod de a lucra împreună: preoţi, surori, laici precum şi dorinţa de a mai participa la astfel de întâlniri.

A fost un mic pas, dar încrezător pentru că ne-am simţit bine împreună.

 Sr. Elisabeta Butnaru

cuprins >>


Experienţe împărtăşite

1. Experienţa mea de muncă din croitorie

Într-o zi m-am simţit foarte rău, nu mai puteam să stau in picioare. Şeful dorea în ziua aceea să lucrez la nişte pantaloni. Am întrebat-o pe o colegă de a mea: „Dar este ora 15, nouă nu ne mai dă drumul acasă?” Ea mi-a răspuns: „Cred că nu. Până nu vom termina, nu vom pleca acasă.” Atunci eu m-am revoltat puţin şi mi-am zis: „Eu voi încerca”.

M-am dus la şef şi i-am zis că e prea târziu pentru mine ca să mai stau. La care el mi-a zis: „Bine, du-te.” Dar după puţin timp, el m-a strigat înapoi şi mi-a zis: „E..., de luni nu mai vii! Vii numai să-ti dau banii.”

Sigur că nu mai puteam să rezist în acest ritm de muncă. Odată vine un coleg la mine şi mă cheamă afară: „Hai, că are treabă şefu’ cu noi!”. La care i-am răspuns că vin, dar nici prin minte nu-mi trecea unde o să mă pună. Eu am fost pus la o alta muncă în folosul său personal. Iată cum noi suntem puşi în situaţia să lucrăm uneori mai mult pentru ei personal, decât trebuie.

Uneori tinerii de azi sunt puşi să muncească fără carte de muncă o lună sau 6 săptămâni, aşa zis „lucru de probă”. Ei nu respectă dreptul omului de a avea liber. Munca exagerată este ca o maşină mergând neîncetat. Iată-ne, suntem uneori ca nişte roboţi. Dar nu mă descurajez, merg înainte. B.E

NOTA : Comisia Socială doreşte prin „Foaia Socială” să relateze situaţii de muncă nefericite care sunt percepute ca nedrepte, fiind împotriva drepturilor muncitorilor. Dacă aţi avut experienţe de acest fel sau cunoaşteţi pe cineva care a trecut prin aşa ceva puteţi să ne trimiteţi mărturia respectivă la adresa de mai jos.

cuprins >>


Poveste de Crăciun

Cele trei daruri

 

 

Cei trei Magi au plecat de la iesle, după ce oferiseră aur, tămâie şi smirnă; s-au întors în ţările lor din Orient.

Iată însă că se apropie alte trei persoane, ciudate şi cu o înfăţişare tare suspectă.

Primul era îmbrăcat în zdrenţe, părea însetat şi flămând.

Al doilea mergea foarte încovoiat, avea lanţuri grele la glezne şi la mâini, iar pe trup purta răni adânci.

În sfârşit, al treilea, cu părul zbârlit, cu mersul obosit, avea o privire rătăcită.

Curioşii şi vecinii peşterei din Betleem văzuseră deja mulţi vizitatori, însă aceştia le provocau dezgust şi spaimă. „Aceştia sunt înspăimântători! Nu vor intra să se prezinte în faţa Pruncului! O, nu! Trebuie împiedicaţi” Şi s-au pus în faţa uşii.

Atunci s-a deschis uşa. A ieşit Iosif. „Hei, Iosif! Ai grijă, nişte mizerabili vor să intre. Să nu-i laşi să pătrundă în peşteră!”

„Liniştiţi-vă! Oricine se poate prezenta în faţa Pruncului. Lăsaţi-i pe aceşti trei călători să intre.”

S-au dat un pic la o parte pentru a le face loc să treacă. Iosif i-a condus înăuntru şi a lăsat uşa deschisă.

Cei trei nevoiaşi au rămas în faţa ieslei, nemişcaţi şi fără a scoate o vorbă. Atunci Iosif a rupt tăcerea şi s-a îndreptat spre o scobitură în care pusese minunatele daruri ale Magilor. A dăruit aurul bărbatului flămând şi în zdrenţe, smirna prizonierului acoperit de răni, tămâia celui de-al treilea care era atât de trist şi atât de pierdut.

I-a spus primului: „Tu ai nevoie de aur; cumpără-ţi veşminte decente şi de mâncare.”

Celui de-al doilea i-a zis: „Nu pot să te dezleg din lanţuri, primeşte însă acest balsam, îţi va alina rănile.”

Şi celui de-al treilea: „ Ţie îţi dau tămâia. Când parfumul ei se va ridica, vei fi mai puţin dezorientat.”

Atunci, omul în zdrenţe i-a spus lui Iosif: „Îţi mul-ţumesc pentru aur. Dar uită-te la mine. Dacă mă duc la un negustor cu buzunarele pline de aur, va spune că l-am furat! Păstrează-l, vei avea nevoie de el.”

Al doilea, bărbatul în lanţuri şi cu răni a zis: „M-am obişnuit cu trupul meu rănit, am învăţat să suport rănile. Când Copilul va avea o rană, îl vei putea vindeca cu smirna.”

Al treilea, omul trist a spus: „Lumea mea este Raţiunea. Nu-l mai găsesc pe Dumnezeu în această agitaţie. Cu ce mă poate ajuta fumul de tămâie?”

Atunci, s-a întâmplat ceva neobişnuit. Zdrenţărosul şi-a lăsat pelerina ruptă la picioarele Noului-Născut, prizonierul şi-a pus lanţurile şi gânditorul, privirea dezorientată, şi i-au spus lui Isus: „Acceptă-le. Primeşte-le. Într-o zi, când te vei afla gol în faţa mulţimii, vei avea nevoie de o mantie sfâşiată. Într-o zi, când vei fi acoperit de sânge şi de răni, vei avea nevoie de un balsam tămăduitor. Când vei fi târât în infamie, vei avea nevoie de lanţuri. Aminteşte-ţi de mine atunci. Primeşte îndoiala şi îndepărtarea mea de Dumnezeu. Nu le pot purta singur, sunt prea grele. Împarte-le cu mine. Strigă tristeţea noastră comună, strig-o în faţa lui Dumnezeu, ca să audă lumea întreagă, atunci când va veni ceasul tău.”

Mama lui Isus a vrut să-l protejeze pe Noul-Născut. Iosif a vrut să cureţe ieslea Pruncului de aceste cadouri sumbre. Dar nu a putut să le ridice. Zdrenţele, lanţurile şi îndoielile păreau lipite de Copilul-Dumnezeu .

S-a aşternut o linişte adâncă. Apoi s-au ridicat, flămândul, prizonierul şi gânditorul: au răsuflat uşuraţi, parcă eliberaţi de o greutate. Găsiseră un loc în care să-şi lasă povara. Acum ştiau că în mâinile acestui Copil se poate lăsa totul: sărăcia, suferinţa, tristeţea de a fi departe de Dumnezeu.

Cu privirea limpede şi încrezătoare, au ieşit din peşteră şi s-au întors cu puteri noi în mizeria lor: acum o împărţeau cu cineva.

(Parohiile Leuze, Waret, Tillier (B)

cuprins >>

Foaia Socială nr. 2. în format .doc >>


.

COMISIA SOCIALĂ:

Sr. Anselma Scanu (Don Orione, Bâra)
Sr. Bernadeta Chindriş( OSB, Cluj-Napoca)
Sr. Francisca Scripcaru (FCJM, Timişoara)
Sr. Lucia Boaşă (CJ, Bucureşti)
Sr.Luminiţa Popescu (FCJ, Bucureşti)
Sr. M-Anne Mathieu. (SDC, Bucureşti)

FEDERAŢIA CONFERINŢA ROMÂNĂ A SUPERIOARELOR MAJORE

400246-CLUJ NAPOCA, str. Maramureşului nr. 23, Telefax: 0040-264-435096, e-mail: secretariat@fcrsm.ro

Responsabila Comisiei: Sr. Marie-Anne Mathieu, SDC; Şos. Mihai Bravu nr 327, Blc 54, Ap. 13, tel.: 021-344 65 74.


Foaia Socială Nr. 1

Foaia Socială Nr. 3

Foaia Socială Nr. 4

Foaia Socială Nr. 5

Foaia Socială Nr. 6

 

|
|
|
|
|
|

© Federaţia Conferinţa Română a Superioarelor Majore
Adresa: RO-400246 CLUJ NAPOCA, str. Maramureşului nr. 23
Tel/Fax: 0040-264-435096
E-mail: secretariatCRSM@clicknet.ro