DRUMUL NOSTRU
SPRE UNITATEA CREŞTINILOR

Comisia de Ecumenism

ianuarie 2014 –  Nr. 45

FEDERAŢIA CONFERINŢA ROMÂNĂ A SUPERIOARELOR  MAJORE
FEDERAŢIA CONFERINŢA SUPERIORILOR MAJORI DIN ROMANIA
400246-CLUJ NAPOCA, str. Maramureşului nr. 23,
Telefax: 0040-264-435096, secretariatCRSM@clicknet.ro, www.fcrsm.ro


 

 

DRUMUL NOSTRU SPRE UNITATEA CREŞTINILOR nr. 45. în format .doc >>

Cuprins

Fericitul Vladimir Ghika şi Biserica ortodoxă (†IPS Ioan ROBU, arhiepiscop de București)

PACEA CRĂCIUNULUI (Sr. Cecilia Flueraş, CMD)

Oare este Cristos împarţit? (Sr. M Goretti SMMP)

Busan, cea de-a X-a Întâlnire a Consiliului Bisericilor

Mesajul papei către Bartolomeu I (Tiberio Scorrano OC)



 

Fericitul Vladimir Ghika şi Biserica ortodoxă
IPS Ioan Robu
Vladimir Ghika, preot biritual, catolic din anul 1902, hirotonit în anul 1923, provenea dintr-o familie cu tradiţie ortodoxă. Mama sa, Alexandrina, era o creştină practicantă foarte ataşată de Biserica Ortodoxă , căreia Vladimir Ghika îi datora tot ce avea „în materie de delicatețe a sentimentelor, de avânt generos, de pasiune aprigă, de pietate profundă” . Sentimentul prezenţei lui Dumnezeu l-a însoţit încă din copilărie, iar acest har el îl atribuia formării spirituale primite de la mama sa .
Vladimir Ghika a fost un precursor al ecumenismului, a legat relaţii cu creştini de diferite confesiuni, respectând cu delicateţe credinţa fiecărei persoane pe care o întâlnea. Preocuparea lui era mântuirea sufletelor. Astfel el s-a implicat în numeroase opere caritative, i-a ajutat pe semenii săi indiferent de confesiunea lor.
„ Suntem acum mai uniți ca oricând și mai împăcați, fiecare în siguranța credinței sale și în folosirea utilă a vieții sale…”

Într-o scrisoare adresată patriarhului Miron Cristea, datată 3 iunie 1931, Vladimir Ghika îi solicita acestuia posibilitatea unei întrevederi în cadrul căreia dorea să prezinte omagiile sale şi să dea „vreo dare de seamă autorizată (dealtminterea foarte îmbucurătoare) despre clericii ortodocşi trimişi de I[nalt] P[rea] Sf[inţia] V[oastră] la Strasburg (unde m-am dus în ianuarie)”. Aflăm astfel din această scrisoare că preoţi ortodocşi români aveau posibilitatea să studieze în instituţii de învăţământ catolice şi că Vladimir Ghika i-a întâlnit în acel an la Strasbourg. De altfel pentru menţinerea acestora la studii episcopul de Strasbourg şi-a oferit ajutorul material, fără de care respectivii studenţi ar fi fost obligaţi să se întoarcă în ţară. În acest sens aflăm dintr-un raport din anul 1931 redactat de Vladimir Ghika şi adresat regelui Carol al II-lea faptul că autorităţile superioare ale Bisericii Ortodoxe trimiteau de vreo 7-8 ani pe cei mai buni dintre preoţii care activau în seminarii la marile facultăţi de teologie catolice din

străinătate pentru a-şi completa studiile superioare până la doctorat. Iar majoritatea preoţilor ortodocşi români se găsea la studii la Strasbourg; erau trimişi aproximativ 12 studenţi în fiecare an. Aceştia beneficiau de o primire părintească şi pentru ei se dădeau dispoziţii speciale de cazare şi întreţinere. Locuiau la Casa Seminarului Internaţional, care îl avea director pe Monseniorul Kiffer, lazarist.
În toamna anului 1931, patriarhul României anunţase la începutul anului academic că se vede nevoit din cauza crizei să nu mai trimită tineri la Strasbourg. „Episcopul şi rectorul, impresionaţi de situaţie, au transmis patriarhului cu cea mai mare generozitate şi cu cea mai discretă delicateţe, că pentru a ajuta creştinătatea din România şi pentru ca studenţii să nu-şi vadă studiile astfel întrerupte vor lua asupra lor cheltuielile pentru întreţinerea preoţilor români de la Strasbourg”. Din ciorna unei scrisori adresate episcopului de Strasbourg aflăm că în urma acestui raport redactat de Vladimir Ghika împreună cu fratele său, Dimitrie, şi prezentat de acesta din urmă regelui Carol al II-lea, episcopului de Strasbourg i se acordă marele colan al Ordinului Steaua României „pentru bunăvoinţa părintească arătată faţă de preoţii români şi îndeosebi preoţilor români ortodocşi”. Totodată îşi exprimă dorinţa de a-i înmâna personal însemnele într-o viitoare călătorie la Paris, iar dacă acest lucru nu va fi posibil, atunci el va fi realizat de ministrul român de la Paris. Din aceeaşi ciornă aflăm că şi un alt episcop, episcopul Martin, rectorul facultăţii de teologie, se remarcase prin generozitatea arătată preoţilor români ortodocşi care studiază la Strasbourg . Studenţi ortodocşi români se aflau şi la Institutul Catolic din Paris, acolo unde se bucurau de grija şi bunăvoinţa cardinalului Verdier .

Monseniorul Ghika se îngrijea de suflete şi respecta confesiunea fiecăruia. O dovadă a acestui fapt este episodul relatat de Horia Cosmovici în amintirile sale despre Monseniorul Ghika în legătură cu un prieten de-al său, Dinu, care s-a îmbolnăvit de cancer, şi care în ciuda recomandărilor de a apela la un preot şi de a se îngriji de sufletul său, tot amâna aceste lucruri. Ceea ce l-a făcut până la urmă să se decidă a fost atunci când a aflat de la Horia Cosmovici că mama acestuia care a murit îşi făcuse un obicei din a se ruga pentru prietenul său ca el să accepte un preot. Când în sfârşit a cerut un preot şi Horia Cosmovici a mers la Monseniorul Ghika să-i ceară sfatul, Monseniorul, după ce l-a întrebat de confesiune şi a aflat că este ortodox, i-a recomandat să meargă din partea lui la părintele Cazacu de la Biserica Batiştei. Întâlnirea între cei doi a avut loc şi „lucrurile s-au petrecut foarte bine” .
Horia Cosmovici relatează în aceeaşi carte despre faptul că Monseniorul Ghika a fost invitat de stareţa unei mănăstiri ortodoxe din Moldova să ţină o conferinţă şi că a fost impresionat de evlavia şi de organizarea pe care le-a văzut acolo .
În agendele Monseniorului Ghika găsim în anii 1946 şi 1947 notate călătorii ale sale la mănăstiri ortodoxe din Moldova. În luna august a anului 1946 , Monseniorul Ghika a făcut o călătorie în Ardeal urmând traseul Turda, Cluj Napoca, Satu Mare, Bixad, Războieni, Târgu Mureş, Sovata, Borsec. De aici s-a îndreptat către Moldova, vizitând Piatra Neamţ, Văratic, Bozieni. Această amplă călătorie a durat mai bine de două săptămâni. Pe 23 august este notat în agenda Monseniorului Ghika o prescurtare: „bis[erica] ort[odoxă]”. În zilele de 26, 27 şi 28 august Vladimir Ghika merge la Văratic unde o întâlneşte pe Maica Lecca în toate cele trei zile şi pe Mitropolitul Irineu Mihălcescu cu care ia masa de două ori în ziua de 27 august. Prânzul este organizat în cinstea Mitropolitului şi este menţionat în agendă şi un toast al Mitropolitului. Cea de-a doua notaţie, pentru cină, include şi precizarea „seul” (singur). Cu ocazia acestei vizite, Vladimir Ghika a ţinut şi o conferinţă despre misiuni. Tot din agendă aflăm din notaţiile pentru ziua de 28 august că s-a întâlnit cu vreo douăzeci de persoane şi cu nişte maici în vârstă.
În legătură cu Văratic există o notă informativă a securităţii din septembrie 1946 în care este relatată vizita Monseniorului Ghika în această regiune a Moldovei. Conform acestei note Monseniorul Ghika l-ar fi vizitat pe Mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu, la mănăstirea Văratic, pe 29 august, ceea ce era imposibil, căci conform agendei a revenit la Bucureşti pe 28 august.
Într-o scrisoare care se află în Arhiva Serviciului Român de Informaţii adresată de Monseniorul Vladimir Ghika stareţei de la Văratic, maica Lecca, datată 5 septembrie 1947, Vladimir Ghika îşi anunţă o viitoare vizită cu ocazia căreia va duce la mănăstire „ajutoarele alimentare cerute” şi în acest scop îi cere stareţei să-i precizeze numărul de maici „pentru a calcula […] darurile şi natura lor”. Tot cu acest prilej promite şi aducerea unor cărţi noi, în schimbul cărora le va lua pe cele lăsate anterior. Această călătorie a avut loc în luna octombrie când face o vizită  în Moldova . Pe data de 8 octombrie ajunge la Săbăoani. A doua zi pleacă la Hălăuceşti, apoi vizitează mănăstirea Agapia unde se întâlneşte cu mitropolitul, cu maica stareţă şi cu alte două maici. Ajunge apoi la mănăstirea Văratic unde are o întrevedere cu maica Lecca. Se găseşte la Văratic şi în ziua următoare, când menţionează în agendă că le-a văzut pe Maica Lecca, pe Maica Evghenea şi pe alte 3 maici. Mai este notată şi o vizită la Maica Staverfilia, bolnavă de cancer
Din corespondenţa care s-a păstrat şi din notaţiile din agende reţinem relaţiile cordiale pe care Vladimir Ghika le-a întreţinut cu călugăriţele ortodoxe, precum şi cu personalităţile marcante . De asemenea, este de apreciat mijlocirea lui Vladimir Ghika în susţinerea cauzei studenţilor ortodocşi din facultăţile de teologie catolică din străinătate.

Vladimir Ghika a recunoscut că a suferit o oarecare influență a mediului protestant: tendință de interpretare personală a textelor, libertate de spirit față de practicile religioase, explicare naturală a unor fapte supranaturale, influență care nu ajunge totuși să-i anihileze gustul pentru supranatural sau devoțiunea mariană. Impregnat de spiritualitate ortodoxă datorită mamei sale, practicând la Toulouse cultul protestant, înconjurat de colegi catolici, Vladimir Ghika se simțea foarte descumpănit de divergența confesiunilor creștine, care se reclamau de la Cristos.
Relaţia fericitului Vladimir Ghika cu Biserica Ortodoxă se poate sintetiza prin prisma relaţiei pe care o avea cu mama sa. El devenit catolic descrie, în mai 1902, într-o scrisoare răspuns adresată ziarului bucureştean Epoca, lupta interioară înainte de a intra în comuniune cu Biserica Romei:
„Aveam, mai aproape de mine, o sfântă, o ortodoxă, persoana pe care o iubesc cel mai mult pe lume, mama mea; - dacă putea să mă oprească ceva, dacă m-a reținut ceva timp de mulți ani, a fost ideea de a o face să sufere. – M-am hotărât totuși, după ce am suferit mai mult decât am suferit poate vreodată, eu care am suferit mult. – Fără să fi fost influențat în vreun fel, fără a mă lăsa antrenat de cineva, a trebuit să port, de unul singur, toată responsabilitatea hotărârii mele, toată angoasa, toată durerea, fără să am cui să vorbesc despre chinul meu. Am făcut-o să plângă. Este poate prima dată din viața mea și sunt mândru că este prima: va fi cea din urmă. Dar se pot oare numi nefericite mamele ai căror fii nu le-au pricinuit alte lacrimi decât acestea? Mama mea a simțit aceasta: suntem acum mai uniți ca oricând și mai împăcați, fiecare în siguranța credinței sale și în folosirea utilă a vieții sale...“ 

IPS Ioan ROBU, arhiepiscop de București

Arhiva Ghika ARCB – Fond Hayet, Schorung - caiet XVII, p. 92.

Arhiva Ghika ARCB – Fond Hayet, Schorung - caiet XVII, p. 95.

Horia Cosmovici, Monseniorul. Amintiri şi documente din viaţa Monseniorului Ghika în România, ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2011, p. 60-61.

Horia Cosmovici, Monseniorul. Amintiri şi documente din viaţa Monseniorului Ghika în România, ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2011, p. 53.

Arhiva Ghika – ARCB, Fond Carmen şi Florin Murgescu, Agendă anul 1946.

ACNSAS, D2324, f. 126.

Arhiva Ghika – ARCB, Fond Carmen şi Florin Murgescu, Agendă anul 1947.

ASRI, fond D, dosar 2326, f. 320-321.

Cf. Vladimir Ghika profesor de speranţă, ed. ARCB, Bucureşti, 2013, p. 240.

Elisabeth de Miribel, Memoria tăcerilor. Vladimir Ghika 1873-1954, ed. ARCB, Bucureşti, 2004, p. 15.

Arhiva Ghika ARCB, Fond Hayet, Autobiografie 1901/1902, p. 4.

Elisabeth de Miribel, Memoria tăcerilor. Vladimir Ghika 1873-1954, ed. ARCB, Bucureşti, 2004, p. 16.

Arhiva Ghika ARCB – Fond Hayet, Schorung - caiet XVII, p. 93.


"În ecumenism, trebuie pus Dumnezeu pe primul loc. Rugăciunea rămâne semnul distinctiv fundamental al oricărui efort ecumenic."                        
Card Koch cu ocazia vizitei în România, decembrie 2013


 

PACEA CRĂCIUNULUI
 
Mărire în cer lui Dumnezeu şi pe pământ pace ... (Lc 2,14)
Cu aceste cuvinte oastea cerească şi-a unit cântul de laudă cu Îngerul Domnului – poate arhanghelul Gavril – care a vestit păstorilor naşterea Mântuitorului (cf. Lc 2,9). Cu aceste cuvinte începe Sfânta Liturghie în ritul bizantin – Doxologia – , dar aceste cuvinte aduc şi azi vestea cea bună a Îngerului tuturor oamenilor care vor să-L primească pe Isus Mântuitorul.

Unul dintre semnele momentului istoric în care s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu a fost pacea universală, pentru că atunci, pe tot pământul încetaseră războaiele între popoare. De fapt, în toiul unui război, cum ar putea oamenii să perceapă un eveniment spiritual, care totdeauna unple inimile de bucurie?

Dumnezeu nu face lucruri absurde. Isus, Fiul lui Dumnezeu nu s-a întrupat de dragul înrupării, ci pentru ca noi să beneficiem de acest fapt, aşadar, în folosul nostru. De aceea Dumnezeu a ales un moment istoric, sau mai bine zis, a creat conjunctura optimă penru ca naşterea Fiului în lume să poată să fie primită, înţeleasă, acceptată de oameni, să aducă bucurie şi pace adevărată în suflete, dincolo de bucuria şi pacea superficială, pur omenească.

Am putea spune că pacea este nu numai consecinţa venirii lui Cristos, ci şi o condiţie esenţială pentru a percepe prezenţa lui Dumnezeu. De aceea, pentru a putea gusta bucuria evenimentelor spirituale, este important şi azi să construim acest climat de pace, linişte, ascultare profundă în interiorul nostru, în jurul nostru, în societate.

Dar cum să devenim „făcători de pace” adevărată?

Ne vine în minte cuvântarea de pe munte, când Isus ne spune: „Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fii ai lui Dumnezeu se vor chema” (Mt 5,9).

Pare că Fericirea a şaptea se leagă direct de naşterea Mântuitorului. A deveni fii ai lui Dumnezeu, spune Sf. Grigore de Nyssa, este mai presus de orice fericire.

Pentru episcopul Nyssei, prin înfăptuirea păcii, omul devine prietenul lui Dumnezeu şi fiul lui Dumnezeu, şi astfel intră în însăşi „familia” lui Dumnezeu. Punând faţă în faţă micimea omului şi măreţia lui Dumnezeu, Sfântul Grigore îşi exprimă uimirea pentru acest mare har acordat de Dumnezeu, creatorul universului, omului, o creatură care în faţa firii dumnezeieşti este un nimic printre fiinţe:
„Cel ce este astfel şi aşa de mare, Care nu poate fi nici văzut, nici auzit, nici cugetat, pe omul care este socotit ca un nimic între cele ce sunt: cenuşă, iarbă, deşertăciune, şi-l face prieten (familiar), fiind ridicat de Dumnezeul universului la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu. Ce mulţumire vrednică de acest dar s-ar putea găsi să-I fie adusă? Prin ce cuvânt, prin ce cugetare, prin ce mişcare de recunoştinţă s-ar putea lăuda acest har covârşitor?”

Acesta este harul excepţional acordat de Dumnezeu celui care lucrează pentru realizarea păcii: în ciuda căderii în păcat, omul este ridicat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, ca o rudenie de sânge (syngheneía), devenind astfel moştenitor al bunurilor părinteşti.

În al doilea rând, făcătorul de pace este fericit, spune Grigore de Nyssa, nu numai pentru faptul că se preocupă de binele aproapelui, ci şi pentru că regăseşte armonia cu sine însuşi, trup şi suflet. Scrie Sfântul Grigore:
„Eu cred că făcătorul de pace este în mod principal, cel ce duce războiul dintre trup şi spirit din sine la  o  armonie pacifică (eirēnikḕn symphōnían), când nu mai e lucrătoare legea trupului, care luptă împotriva legii minţii, ci cea din urmă supusă împărăţiei mai bune se face slujitoare a poruncilor dumnezeieşti”.

Pentru episcopul Nyssei, adevăratul făcător de pace este cel care ştie să armonizeze legea trupului cu legea spiritului în el însuşi, lăsându-se condus în toată fiinţa sa – ca de nişte vâsle – de legea minţii, pentru a împlini ascultător poruncile lui Dumnezeu. De fapt, armonia dintre trup şi spirit nu înseamnă a nega pe unul sau pe altul, ci a face să cânte împreună diferitele instrumente – trup şi suflet – fiecare cu specificul său, în consonanţă (symphōnía).

În fine, Sfântul Grigore percepe în realizarea păcii definitive – prin victoria asupra păcatului şi asupra viciilor – recompunerea şi restabilirea unităţii întregii naturi umane, tocmai pentru că ascultarea de poruncile dumnezeieşti uneşte pe toţi cei care împlinesc binele şi-i face să crească împreună într-un dialog simfonic. Astfel, natura umană, eliberată de starea de dualitate – a binelui şi a răului – îşi va regăsi armonia redevenind una singură prin unirea cu Binele absolut adică cu Dumnezeu, care este adevărata fericire. Aceştia se numesc în mod propriu fiii lui Dumnezeu, spune Sfântul Grigore de Nyssa, fiind fericiţi după făgăduinţa Domnului nostru Isus Hristos.

Este vorba aici nu doar de o pace în sens pur omenesc, ci de o pace esenţială, care se referă la natura umană, şi care este o misiune de realizat pentru om. Dar aceasta înseamnă o nouă ordine sau structură a naturii umane prin imitarea simplităţii naturii divine, ordine care a fost răsturnată din cauza păcatului. Este vorba de o pace care se obţine numai prin moarte şi înviere, adică prin misterul pascal. Este pacea pe care ne-a adus-o Cristos, Fiul lui Dumnezeu, luând trup omenesc pentru a reuni pe om cu Dumnezeu, creatorul său.

Şi cum am putea să ne exprimăm bucuria şi recunoştinţa pentru această împăcare, pentru această pace profundă, esenţială, altfel decât prin cânt?

Îngerrii cântă la înomenirea lui Dumnezeu, iar noi vestim îndumnezeirea omului prin acelaşi cânt, fie într-o singură voce (homophōnia), fie cu multe voci reunite, armonizate (symphōnia): Mărire în cer lui Dumnezeu şi pe pământ pace...!  

                                                                               Sr. Cecilia Flueraş, CMD



Oare este Cristos împarţit?              (1 Cor 1, 1-17)
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a fost pregatită anul acesta de un grup ecumenic din Canada.
Canada este o ţară marcată de o mare diversitate de limbi, culturi, climă, peisaje şi popoare, dar cu apreciere reciprocă între diferitele identităţi se poate trăi o diversitate sănătoasă.
Canada are de asemenea o diversitate de expresie în credinţa creştină. Dorinţa de a trăi această diversitate în fidelitate faţă de voinţa de unitate a lui Cristos, a condus la alegerea temei pentru anul 2014.
În anul 2014, în Săptămâna de Rugaciune pentru Unitatea Creştinilor vom medita  întrebarea lui Paul în I Cor 1, 1-17: “Oare este Cristos împărţit?” Cu credinţă răspundem: nu. Dar vedem că există diviziuni  în comunităţile noastre creştine.                                                               
Scrisoarea sfântului apostol Paul ne invită să recunoaştem că, fiind Biserică, nu putem să stăm izolaţi, nici nu putem să lucrăm unii împotriva altora, ci trebuie să ne amintim că toţi cei care invocăm numele Domnului suntem legaţi unii de alţii.    

Sr. M Goretti SMMP

**************************************

“Nu este o întâmplare faptul că Isus nu porunceşte ucenicilor Săi să realizeze unitatea, nici nu o pretinde de la ei, ci se roagă pentru ea: ‘ca toţi să fie una’.
Această constatare are o importanţă fundamentală pentru responsabilitatea noastră ecumenică şi astăzi. Aşa după cum ecumenismul nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi fost generat de o mare mişcare de rugăciune, în aceeaşi măsură rugăciunea pentru unitatea creştinilor este şi rămâne semnul distinctiv fundamental al oricărui efort ecumenic.
Conciliul Vatican II a numit rugăciunea ‘sufletul tuturor mişcărilor ecumenice’. Prin rugăciunea pentru unitate ne exprimăm într-adevăr convingerea de credinţă conform căreia unitatea nu poate fi realizată doar prin eforturile noastre omeneşti.
Noi nu putem să înfăptuim singuri unitatea, nici nu putem să stabilim modul şi nici timpul în care ea se va împlini, ci putem doar să o primim în dar”.
(Card Koch, fragment dintr-un discurs făcut cu ocazia vizitei în România)

**************************************                                                                                                                        

Busan, cea de-a X-a Întâlnire a Consiliului Bisericilor
Dorim să mergem împreună spre dreptate şi pace

Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Geneva (CEB) [World Council of Churches, WCC] a ţinut cea de-a X-a Întâlnire Generală la Busan, în Republica Corea, în perioada 30 Octombrie – 8 Noiembrie 2013, pe tema ”Dumnezeul Vieţii, condu-ne la dreptate şi pace”.

Adunarea, care este cel mai important organ de gestionare a CEB, este convocată o dată la şapte ani.

Au luat parte peste 3000 de delegaţii oficiale reprezentând cele 345 de Biserici şi Comunităţi ecleziale afiliate organismului din Geneva, Bisericile care nu sunt membre şi organizaţiile asociate. Astfel, s-au prezentat un număr de 5000 de persoane pentru a trăi această experienţă ecumenică unică.

Au fost prezenţi, printre alţii, Karekin al II-lea, Patrarh şi Catholicos suprem al tuturor armenilor, arhiepiscopul de Canterbury Welby. Patriarhul ecumenic Bartolomeu I a trimis un videomesaj.

Cardinalul Kurt Koch, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii între creştini, a luat parte la întâlnire la început şi a transmis participanţilor mesajul de salut din partea Sfântului Părinte, Papa Francisc.

E. S. Monseniorul Brian Farrel, Secretarul Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii între creştini, a fost în fruntea delegaţiei catolice oficiale care era compusă din 25 de membri, dintre care 7 coreeni; ca observatori au fost, printre alţii, reprezentanţii Curiei Romane, ai Conferinţelor episcopale, ai Institutelor de Viaţă Consacrată şi ai Mişcărilor laicale.

Biserica Catolică, chiar dacă nu este membră a CEB, colaborează în diferite modalităţi cu acest organism şi cu Comisia Credinţă şi Constituţie, a cărei funcţie este aceea de a urmări unitatea între creştini prin reflecţia comună asupra aspectelor care încă îi separă pe creştini, printre care, în mod deosebit, ecleziologia. Printre instrumentele de colaborare, „Grupul Mixt de Lucru” (GML), instituit în anul 1965, constituie principala structură de coordonare a relaţiilor dintre Biserica Catolică şi CEB.

Participanţii au dat  mărturie de o foarte frumoasă atmosferă de fraternitate între Biserici.  Mesajul final a dorit să facă o legătură între  spiritul acestui eveniment – care a avut ca temă dreptatea şi pacea, iar ca moto ”Dumnezeul vieţii, condu-ne la dreptate şi la pace” – şi întâlnirea constitutivă a CEB desfăşurată la Amsterdam în anul 1948. Atunci, mesajul bisericilor era o invitaţie la unitate, la „rămânerea împreună”; astăzi este o exhortaţie la a continua împreună drumul trasat de istoria trecută spre provocările din prezent. Mesajul final a indicat prioritatea următorilor şapte ani: „a merge împreună într-un pelerinaj pentru dreptate şi pace”.

Un document de o mare importanţă a fost prezentat de către Biserica Catolică: ”Biserica: spre o viziune comună”; documentul, produs de către departamentul Credinţă şi Constituţie, este un text de convergenţă, redactat de către teologi din Biserici cu ecleziologii foarte diferite între ele.

La sfârşit, cei 150 de membri ai Comitetului Central abia intrat în funcţie, au ales-o în unanimitate pe anglicana Agnes Abuom din Nairobi (Kenia) ca moderatoare, ea fiind prima femeie în fruntea Comitetului central.

CEB a fost instituit în prima sa Adunare la Amsterdam, Ţările de Jos (1948).

De atunci Adunările s-au ţinut în Evanston, Statele Unite (1954), New Delhi, India (1961), Uppsala, Suedia (1968), Nairobi, Kenya (1975), Vancouver, Canada (1983), Canberra, Australia (1991), Harare, Zimbabwe (1998) şi Porto Alegre, Brazilia (2006).

Mesajul papei către Bartolomeu I
Creştinii din Orient şi Occident uniţi pentru a promova pacea şi libertatea.
În 2014 se vor aniversa  50 de ani de la întâlnirea istorică, la Ierusalim,  dintre Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagoras.
Un apel pentru pace în Orientul Mijlociu şi pentru apărarea libertăţii religioase în lume: acesta este centrul mesajului pe care Papa Francisc l-a trimis Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, cu ocazia sărbătoririi sfântului Andrei, în data de 30 noiembrie. Mesajul a fost citit de către cardinalul Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii dintre creştini şi şeful unei delegaţii a Sfântului Scaun care s-a deplasat la Istambul, în Turcia. Cu această ocazie, a fost celebrată o Liturghie în Biserica Patriarhală din Fanar.
Trimişii Sfântului Scaun au avut o întânire cu Patriarhul Bartolomeu precum şi o conversaţie cu Comisia sinodală responsabilă de relaţiile cu Biserica Catolică.
Vorbind despre martiriul sfântului Andrei, Papa aminteşte de toţi acei creştini care, în lume, ”experimentează discriminarea şi uneori plătesc cu sângele preţul mărturiei lor de credinţă”. Ca şi în timpul Edictului lui Constantin, care acum 1700 de ani a oprit persecuţia religioasă în Imperiul Roman de Orient şi de Occident, şi astăzi – scrie papa – ”creştinii din Orient şi din Occident trebuie să dea mărturie comună pentru a putea răspândi mesajul de mântuire al Evangheliei, lumii întregi”. „O cooperare eficientă şi responsabilă între creştini” este deci ”urgentă şi necesară”, pentru ”a apăra peste tot dreptul la exprimarea publică a propriei credinţe” şi pentru ca şi creştinii ”să fie trataţi la egalitate când promovează contribuţia creştinismului în societate şi în cultura contemporană”.

Pe plan ecumenic, Papa a amintit că în 2014 va avea loc cea de-a 50-a aniversare a întânirii istorice, la Ierusalim, dintre Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagoras; Papa reafirmă faptul că toţi creştinii sunt ”membrii uneia şi aceleiaşi familii”, că „experimentează deja bucuria autenticei fraternităţi în Cristos”, chiar dacă sunt conştienţi că ”deplina comuniune” nu a fost încă realizată.
De aceea, el reaminteşte datoria creştinilor de a „se pregăti pentru a primi acest dar al lui Dumnezeu prin rugăciune, convertirea interioară, reînnoirea vieţii şi dialogul fratern”.

În sfârşit, Papa Francisc subliniează intenţia de „a continua relaţiile frăţeşti dintre Biserica Romană şi Patraiarhatul ecumenic” şi îşi încheie mesajul exprimându-şi „profunda stimă şi prietenie în Cristos”, şi schimbând cu Bartolomeu I „o îmbrăţişare frăţească”.

Tiberio Scorrano OC

An Nou, plin de har si binecuvântare, tuturor cititorilor acestei publicatii!


Text Box: Comisia pentru Ecumenism                                                                                                                                                         Sr. Elisabeta Balint OA, Sr. Fabiola Compostella CTT, Sr. Maria Goretti SMMP ;                                                                                    Pr. Tiberio Scorrano OC; Pr. Florea Catalin AA; Sr. Monica Dogaru, SIR (delegata); Sr. Ildiko Homa, SSS


 

 

 

 

DRUMUL NOSTRU SPRE UNITATEA CREŞTINILOR nr. 45. în format .doc >>

 

Foaia Drumul Nostru Spre Unitatea Creştinilor

Nr.31, Nr. 35, Nr. 36, Nr. 37, Nr. 38., Nr. 39. , Nr. 40., Nr. 41.

|
|
|
|
|
|

© Federaţia Conferinţa Română a Superioarelor Majore
Adresa: RO-400246 CLUJ NAPOCA, str. Maramureşului nr. 23
Tel/Fax: 0040-264-435096
E-mail: secretariatCRSM@clicknet.ro