DRUMUL NOSTRU
SPRE UNITATEA CREŞTINILOR

Comisia de Ecumenism

16 ianuarie 2011 –  Nr. 37

FEDERAŢIA CONFERINŢA ROMÂNĂ A SUPERIOARELOR  MAJORE
400246-CLUJ NAPOCA, str. Maramureşului nr. 23,
Telefax: 0040-264-435096, secretariatCRSM@clicknet.ro, www.fcrsm.ro


    

DRUMUL NOSTRU SPRE UNITATEA CREŞTINILOR nr. 37. în format .doc >>

Cuprins:

Î.P.S. Arhiepiscop Mitropolit Ioan ROBU - Cuvântarea în Catedrala Patriarhală la sfârşitul Octavei de rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

Dialogul Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică

Reformele din Biserică

Ortodoxia română, o vocaţie pentru dialog în Europa

La izvorul nostru comun - Sfântul Ciprian, episcopul Cartaginei

Despre unitatea Bisericii

UNIŢI ÎN CRISTOS - Aritmogrif ecumenic


Ecumenismul doreşte să prezinte lumii contemporane o memorie creştină unificată în folosul unităţii celei mai profunde a întregii umanităţii.

Charles Morerod OP, Traditions et Unité des chr é tiens, Edition Parole et Silence

Voi veţi primi o putere, cănd se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (Fapte 1,8) 

 

 


Î.P.S. Arhiepiscop Mitropolit Ioan ROBU

Cuvântarea în Catedrala Patriarhală la sfârşitul Octavei de rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

Preafericite Părinte Patriarh Daniel,

Excelenţa Voastră Nunţiul Apostolic,

Excelenţele Voastre, Preacucernici Părinţi,

iubiţi fraţi şi surori,,

Gândindu-mă că au trecut acum o sută de ani de la Adunarea de la Edimbourg când s-a stabilit această rugăciune pentru unitatea Bisericilor, mi-am amintit că o parte din aceşti 100 de ani i-am trăit şi eu. Acum mai bine de 50 de ani am mers la Seminarul din Iaşi şi printre alte amintiri pe care le am, este şi aceasta, că în ianuarie, pe o anumită dată – am învăţat mai târziu că era 18-25 - mi-am amintit mai târziu că la rugăciunea de mulţumire după Sf. Liturghie se adăuga o rugăciune pentru unitatea Bisericilor, în limba latină. Nu ştiu dacă de la început o înţelegeam, dar astăzi înţeleg că lungi sunt anii prin care au trecut comunităţile noastre, Bisericile noastre, rugându-se pentru Unitate.

Şi parcă îmi vine un gând ... , un gând nu prea liniştitor: suntem grăbiţi să vedem roade la rugăciunea noastră, nu numai în această rugăciune dar şi în altele, deşi ca oameni care lucrăm la zidirea interioară a semenilor noştri, ar trebui să fim obişnuiţi cu răbdarea şi încrederea că, deşi nu vedem ceea ce se construieşte în interiorul fraţilor noştri şi în noi, totuşi să perseverăm, să mergem mai departe, încrezători că rugăciunea noastră şi în cazul de faţă, rugăciunea pentru Unitate este o bună şcoală pentru a şti întotdeauna cum să-l primeşti, cum să-l priveşti pe aproapele tău care este în altă Biserică. Cum să-l iubeşti. Pentru că la urmă, este vorba despre această poruncă pe care trebuie să o împlinim, cea mai mare poruncă!

Iată-ne, deci, continuând, ducând mai departe această rugăciune, şi acum, şi în restul zilelor, pentru că fără rugăciune nu avem ‘lumina cea adevărată’. Fără rugăciune stăm departe de această şcoală care ne învaţă cum să-l primim, să-l privim, să-l iubim pe aproapele dint-o altă Biserică.

Preafericirea Voastră,

În aceste zile am meditat împreună Cuvântul lui Dumnezeu, ne-am rugat împreună în diferitele biserici ale Bucureştiului. Astăzi suntem aici, vă mulţumim pentru această oră de har şi de speranţă pentru noi toţi. Suntem recunoscători Bunului Dumnezeu că putem să fim împreună şi să intrăm împreună în această şcoală a Cuvântului lui Dumnezeu pentru a ne lăsa iluminaţi să intrăm în Spiritul lui Isus Cristos, Învăţătorul nostru, Maestrul nostru, şi să adăugăm rugăciunea noastră la rugăciunea Lui şi să spunem cu toţii : ”Ca toţi să fie una”. E o rugăciune pe care am învăţat-o de mici, pe care o ducem mai departe, încrezători că harul lui Dumnezeu poate să ne surprindă şi poate să ne dea darul pe care îl cerem. Poate nu suntem pregătiţi încă. Poate nu ştim să primim darul acesta care întrece închipuirea noastră. Dar rugăciunea ne apropie de această îndrăzneală ca să cerem ce ni se pare imposibil şi să stăruim în această rugăciune, convinşi că rugăciunea lui Isus, la care se adaugă rugăciunea noastră, nu este o rugăciune zadarnică.

Iubiţi fraţi şi surori,

Am fost în biserici diferite dar am meditat acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu, care avea în centru acest Cuvânt al lui Isus, că noi, ca şi Apostoli, suntem martori ai morţii şi Învierii Domnului. Suntem martori. In câte feluri? cu câtă intensitate? cu cât rod? Noi în parte, şi Dumnezeu ştie totul. Dar Cuvântul acesta – că suntem martori ai morţii şi ai Învierii – iată pentru aceste câteva zile, şi nu numai, ne este din nou şcoala care ne învaţă cum să-l acceptăm pe celălalt, să-l privim, să-l iubim după porunca lui Isus. În zilele acestea am învăţat să trăim împreună şi să vedem cât de bine este Cuvântul lui Isus care a spus: „Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi eu.”

Credem că Isus este cu noi, aici, şi Îl rugăm să întărească speranţa noastră, să întărească această aşteptare a darului lui Dumnezeu în noi toţi. Lăudat să fie Isus Cristos.

25 ianuarie 2010

***

Tema Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din anul 2011 face prezentă comunitatea primilor credincioşi care reprezintă Biserica primară din Ierusalim după Rusalii: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciune” (Fapte 2,42). Ea este imaginea sau icoana unităţii creştinilor, pentru care ne rugăm în această săptămână.

Presa Bună, Iaşi, 2011  

***

cuprins >>


Dialogul Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică

Despre ultima întâlnire a Comisiei Mixte internaţionale pentru Dialogul teologic.

Viena, 20 – 27 SEPTEMBRIE 2010  

A XII-a sesiune plenară a Comisiei Mixte de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică s-a desfăşurat la Viena, fostă capitală imperială cu o lungă istorie, punte între Orient şi Occident, cu o bogată viaţă ecumenică. Sesiunea a fost organizată în perioada 20-27 septembrie a.c., de către Arhidieceza Romano-Catolică de Viena, în casa construită în amintirea Cardinalului König (Kardinal König Haus). Gazdele întâlnirii au fost Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscop de Viena şi Mitropolitul grec ortodox Mihail Staikos al Austriei.

Au fost prezenţi 23 de membri ai delegaţiei catolice. Bisericile Ortodoxe au fost reprezentate în majoritatea lor, cu excepţia Patriarhatului Bulgariei. Comisia şi-a desfăşurat lucrările sub coordonarea celor doi copreşedinţi, Arhiepiscopul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Mitropolitul Ioannis de Pergamon, reprezentantul Patriarhatului Ecumenic, asistaţi fiind de către doi cosecretari, Mitropolitul Gennadios de Sassima şi preotul Andrea Palmieri.

Este important că întâlnirile Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic între cele două mari Biserici creştine, Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, continuă – acesta mi se pare, în primul rând, un fapt pozitiv, benefic. Linia generală pe care am încercat să o avem în cadrul ultimei întâlniri de la Viena, a fost aceea că, pe lângă redactarea unui text final, mai important este faptul de a sta de vorbă, de a dialoga. Scopul nostru nu este nici de a scrie texte şi nici chiar de a dialoga, ci de a găsi căi pentru a realiza unirea Bisericilor. Dacă aceasta se poate face şi altfel decât dialogând, suntem dispuşi să o facem. Deocamdată suntem la nivelul dialogului, a încerca să înţelegem fiecare opinia celuilalt, modul de interpretare al unor texte ale Sfintei Scripturi, modul de interpretare al unor scrieri ale Părinţilor Bisericii şi chiar al unor decizii ale Conciliilor Ecumenice din primul mileniu.  

Privind spre trecut, ne amintim că după întâlnirea de la Baltimore din anul 2000, a urmat o pauză de 5 ani în cadrul dialogului între cele două Biserici. Dialogul a fost reluat cu sesiunea de la Belgrad din anul 2006, în care s-a început discuţia pe baza unui document pregătit la Moscova, în anii ’80. Apoi a continuat în anul 2007, la Ravenna, pe documentul cu tema „Autoritate şi conciliaritate în Biserică”. Concluzia documentului de la Ravenna a fost ca dialogul să se axeze în continuare pe studierea problemei primatului Episcopului Romei în primul mileniu (o primă fază), în al doilea mileniu (o a doua fază) şi în actualitate (a treia fază). Se prevedea un timp de 6-8 ani în care să fie parcurs acest itinerar de studiu teologic. Ca urmare, în anul 2008 s‑au format două comisii mixte, având reprezentanţi atât din partea ortodoxă, cât şi din partea catolică, o comisie de limbă engleză şi una de limbă franceză.

Evident, aceste comisii au fost alcătuite din specialişti din întreaga lume în domeniul teologiei, patristicii, dar şi istoriei Bisericii. Au rezultat două texte din care Comisia Mixtă de Coordonare, formată din cei doi preşedinţi şi cei doi secretari, împreună cu alte câteva persoane, au realizat un document unic – acest document unic a fost documentul de lucru propus pentru întâlnirea de la Paphos, din Cipru, din octombrie 2009, document care doar până la punctul 6 a fost corectat şi doar până la punctul 15 a fost discutat (cam jumătate din text), iar în acest an a continuat să fie discutat, la Viena, până la final.

La încheierea întâlnirii de dialog teologic de la Viena nu a rezultat un document final, ci doar un document de lucru.Încă de la începutul întâlnirii am aflat că Biserica Ortodoxă nu doreşte să aibă un document comun pe baza textului propus deja, ci doreşte ca acest text să rămână un text de lucru. S‑au împărtăşit diferite opinii de o parte şi de cealaltă. Unii profesori de istorie şi patrologie din partea delegaţiei catolice au depus un efort în alcătuirea documentului şi ţineau mult să existe un document comun. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe însă au manifestat multă îndoială, pentru că, după opinia lor, documentul era unilateral, prezenta doar aspectele pozitive ale primatului Episcopului Romei, trecând oarecum cu vederea anumite aspecte negative din primul mileniu. De aceea, s-a considerat că acest document nu poate constitui baza unui document comun, chiar îmbunătăţit fiind. Repet, acest document a fost alcătuit şi propus de reprezentanţi ai ambelor Biserici.

Şedinţă de lucru a Comisiei Internationale Mixte

În urma argumentelor exprimate de ambele părţi, am decis să parcurgem totuşi documentul, chiar cu titlul de „document de lucru”, pentru a purta discuţii pe baza punctelor rămase necorectate. S-a mers înainte, la anumite puncte s-au adus argumente, s-au exprimat neclarităţi, s-au exprimat şi poziţii diferite, care urmau să fie apoi notate separat de către secretariatul general al Comisiei Mixte. După ce s-a încheiat parcurgerea documentului, la final, s-a pus din nou problema dacă acest document poate sau nu să fie mai mult decât un document de lucru. Un document de lucru rămâne un document „de sertar”, el nu va fi niciodată un „document-izvor” pentru un pas teologic înainte. După discuţii destul de dificile s-a ajuns la o soluţie de conciliere: s-a spus că acest document nu poate fi acceptat de către Biserica Ortodoxă, pentru că nu ar putea fi acceptat de către Sinoadele Bisericilor Patriarhale şi ale celorlalte Biserici locale din Comisie, deci, inevitabil, rămâne sub forma unui document de lucru. Totuşi, aceasta nu înseamnă că este un „document închis”, ci secretariatul Comisiei Mixte are obligaţia să-l completeze cu toate observaţiile care s-au făcut în cadrul plenului şi el va fi un „document-sursă” pentru un alt document care va fi elaborat de o nouă sub-comisie, numită de către cei doi preşedinţi ai celor două comisii. Această subcomisie va elabora un proiect de text cu o nouă temă, şi anume „Primatul în relaţie cu sinodalitatea”.

(va urma în nr. 38)

† Florentin Crihălmeanu,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice
de Cluj-Gherla  

cuprins >>


Reformele din Biserică

J. H. Newman – Tract 90

„Schimbările în domeniul religios, pentru a fi benefice, trebuie să provină din întreg corpul (al Bisericii); au puţină valoare dacă reprezintă doar o iniţiativă a unei minorităţi. Nu poate rezulta nimic bun dintr-o schimbare care nu vine din profundul inimii, dacă nu provine dintr-o dezvoltare a sentimentelor revărsate liber şi paşnic din întreg corpul.

Admiţând că schimbările avute în vedere, oricare ar fi, sunt bune în ele însele, vor înceta să fie bune pentru Biserică dacă nu provin din convingerea paşnică a tuturor, ci din agitaţie, tiranie sau intriga unora, dacă nu sunt concepute în dragoste reciprocă, ci în dispută şi invidie, dacă nu sunt puse în aplicare în umilinţă şi străduinţă, ci în orgoliu, fală şi câştig. (În Biserică) nu există decât un singur mod de a face o reformă reală, a reveni cu inima şi sufletul la Acela a cărui a adevăr sacru l-am trădat; orice altă metodă, oricât de bună ar fi, nu va fi decât o iluzie şi un eşec.

Nu putem face nimic dacă nu acţionăm „de comun acord”. Nu ne putem pune de acord în acţiune, dacă nu ne înţelegem cu inima. Din punct de vedere uman, forţa Bisericii noastre va fi irezistibilă, dacă ar fi doar una. Dacă rămâne divizată, partid contra partid, vom vedea forţa care ar trebui să se supună lumii, să se dezmembreze conform cuvântului Mântuitorului nostru că o astfel de casă „se va prăbuşi”. Atâta timp cât nu vom simţi aceasta, nu ne vom considera fraţi, dând la o parte opiniile private, cerând lui Dumnezeu să facă ceea ce noi nu putem face pentru noi, nu pot avea loc schimbări benefice”. (Tract 1841)

(Din Revista UNITE DES CHRETIENS, pg 23, Nr. 158, aprilie 2010).

***

Sensul Ecumenismului

Ecumenismul exprimă căutarea comuniunii între Protestanţi, Anglicani, Ortodocşi şi Catolici.

Unitatea se construieşte:

- prin trăirea credinţei primite la Botez în fiecare confesiune creştină;

- prin rugăciune şi chemarea la convertire adresată fiecărei comunităţi şi ansamblului membrilor săi;

- prin acceptarea divergenţelor legitime.

Acest dialog în respectul diferenţelor recunoaşte şi permite creşterea unei reale comuniuni între creştini care împărtăşesc aceeaşi credinţă în Dumnezeu, Tată, Fiu şi Duhul Sfânt şi Botezul cu apă.

(Serviciul naţional pentru catecheză şi catecumenat)

www.unitechretienne.org

***

cuprins >>


Ortodoxia română, o vocaţie pentru dialog în Europa

 Pr. Michel Kubler, aa *  Daniel

Jurnaliştii sunt oameni ca toţi ceilalţi: îşi fac meseria cât pot ei mai bine, ţinând cont însă de sensibilitaţile lor, de temerile şi speranţele lor personale. Imi amintesc, pe când eram redactor şef al ziarului La Croix, să fi scris, în ianuarie 2009, un editorial despre “deschiderea” care părea să se întrezărească la nivelul înaltei ierarhii al principalelor Biserici ortodoxe din Europa, odată cu alegerea Patriarhului Kirill al Moscovei şi întregii Rusii, la puţin timp după alegerea Arhiepiscopului Hieronimos în Grecia, şi, mai ales după cea a Patriarhului Daniel în fruntea Bisericii Ortodoxe Române: “Există noutate, din partea plămânului oriental al creştinismului”, scriam pe atunci, cu mare fervoare, în prima pagină a cotidianului catolic francez La Croix, din 29 ianuarie 2009.

Doi ani mai târziu, iată-mă stabilit în România pentru a anima, împreună cu fraţii mei asumpţionişti, un Centru de Studii Bizantine şi de Intâlniri ecumenice : ironia soartei ! O ironie cu atât mai mare, cu cât instalarea mea în această ţară corespunde cu momentul în care, conform majori-tăţii interlocutorilor non ortodocsi, ecumenismul bate pasul pe loc, sau după unii, este chiar blocat! Eu care, împreună cu atâtia alţi catolici din Occident, aplaudasem alegerea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei ca succesor al Patriarhului Teoctist (“Alegându-l, Biserica Română refuză închiderea, alegând cu hotărâre calea deschiderii şi a dialogului”, se putea citi în La Croix, în ziua următoare alegerii sale), mă aflu astfel în faţa unei misiuni în aparenţă imposibilă: să lucrez pentru unitatea Bisericilor, într-un context considerat ostil apropierii între confesiuni separate. Insă, conform unui proverb din Franţa mea natală, “nu se adapă cel căruia nu îi este sete”!

Ajungând în România doar de puţin timp, nu pot înca trage o concluzie referitor la climatul ecumenic – sau mai bine zis antiecumenic – care se pare că domneşte astăzi şi despre care dă marturie, de exemplu, interdicţia facută de către Sfântul Sinod preoţilor ortodocşi, în 2008, de a se ruga cu « heterodocşi », în special catolicii. De asemenea, mă feresc să fac o legatură între această răcire a dialogului şi alegerea Patriarhului Daniel. Insă cum putem întelege paradoxul, după unii pe care îl reprezintă, coincidenţa între cele relatate mai sus? Un mod de a elucida această coincidenţă ar fi acela de a ne adresa principalului interesat: ce spune noul Primat al Ortodoxiei Române despre acest lucru? Insă deoarece nu l-am intervievat referitor la acest aspect, am încercat să-i desluşesc gândirea în carteasa, La joie de la fidélité (Bucuria fidelităţii) publicată anul trecut în Franţa (Paris, Editura Cerf, 2009, 425 de pagini). Această carte, înca inedită în România, reia un mare număr din scrierile şi declaraţiile sale îmbogaţite cu un interviu exclusiv.

Iată, în linii mari, ceea ce putem reţine referitor la unitatea creştinilor :

  • Trebuie notat mai întâi că această problemă marchează întreg parcursul personal, atât spiritual cât şi intelectual, al viitorului Patriarh Daniel: contextul multiconfesional din tinereţea petrecut ă în Banat (oamenii erau “foarte toleranţi şi pragmatici”, “se respectau reciproc fără nici o dificultate”), precum şi studiile sale teologice la Sibiu (“loc de întâlnire a culturilor şi tradiţiilor creştine”) şi la Bucureşti (“o teologie foarte deschisă dialogului interortodox şi ecumenic”), apoi, sub îndrumarea maestrului sau, Pr. Dumitru Staniloae, un parcurs în teologia protestantă la Strasbourg (Franţa) şi catolică la Fribourg-în-Brisgau (Germania), urmat de o carieră profesorală predând ortodoxia unui auditoriu non-ortodox, în cadrul Institutului ecumenic din Bossey, în Elvetia. In toate aceste locuri, tânărul teolog a apreciat vocaţia de “întâlnire” a culturilor şi confesiunilor, mai ales catolică şi reformată.
  • Apoi, ministerul său eclezial este în mod clar marcat de această preocupare : revenit în România, în 1988, după 12 ani petrecuţi în Occident, şi devenind călugăr, Patriarhul Teoctist îl numeşte consilier pentru relaţiile interortodoxe şi ecumenice. In acelaşi timp este profesor de teologie. Devenit Mitropolit al Moldovei, la nici 40 de ani, imediat după revoluţie, el devine reprezentantul Patriarhatului României la Consiliul Ecumenic al Bisericilor ( COE,) unde va fi ales în comitetul central) şi la Conferinţa Bisericilor Europene (KEK), ceea ce îi va prilejui să participe la numeroase evenimente ecumenice mondiale (astfel am avut şansa, în jurul anului 1990, să-l cunosc personal).
  • O convingere puternică a Patriarhului Daniel este « vocaţia deosebit ă pentru unitate a Bisericii Ortodoxe Române ». El o exprimă de exemplu în legătură cu vizita Papei Ioan Paul II la Bucureşti, în 1999: “Prin însăşi poziţia şi constituţia sa, Biserica Română este de traditie creştină orientală, dar de expresie latină, deschisă universalului. Vocaţia Bisericii noastre este aceea de a fi o punte sau o legătură între Orient şi Occident”. Dimensiunea ecumenică a vizitei Papei a fost astfel “apreciată ca un semn de speranţă şi de bucurie într-o lume deseori foarte confuză şi răscolită”. Iar Patriarhul conclude, tot referitor la vizita Papei Ioan Paul II: “Această vizită păstrează valoarea permanentă a unui simbol care cheamă la dialog şi la cooperare între Biserici pentru a mărturisi împreună iubirea lui Cristos pentru lume”. Efectiv, dacă întelegem bine gândirea Preafericitului Daniel, Biserica Ortodoxă Română apare, nu numai ca o şansă unică pentru a favoriza apropierea între cei doi plămâni ai creştinismului, ci realizând deja ea însăşi aceasta sinteză între Orient şi Occident. Insă aceasta nu-l împiedică să remarce, în trecere, că “în România se află cea mai dinamică minoritate catolică dintr-o tară majoritar ortodoxă”.
  • În calitatea sa de Patriarh, din septembrie 2007, el insistă asupra misiunii de a reprezenta Biserica sa în relaţia cu celelalte confesiuni şi cu organismele creştine internationale. Reafirmă convingerea sa că “Biserica Ortodoxă Română, latină prin limba sa şi ortodoxă prin credinţă, are vocaţia de a contribui la dialog şi la cooperarea între creştinii din Orient şi din Occident”, precum şi de a promova valorile creştine în cadrul Uniunii Europene “împreună cu toate celelalte Biserici”. El nu spune nimic în schimb, în această carte, despre relaţiile Bisericii ortodoxe cu celelalte Biserici din România.
  • Angajamentul ortodox în Mişcarea ecumenică trebuie să se facă, în opinia Primatului Bisericii Ortodoxe Române, în ambele sensuri: să dea – este punctul asupra căruia insistă cel mai mult – dar şi să primească. Printre bogăţiile Ortodoxiei pe care aceasta trebuie să le împărtăşească şi celorlalte tradiţii creştine, el citează viziunea sa trinitară referitoare la orice doctrină, percepţia euharistică despre Biserica Ortodoxă, despre Unitatea sa, centralitatea liturghiei, etc. În celălalt sens, ortodocşii pot câstigat din anumite bogăţii ale creştinismului occidental : rigoarea sa întelectuală, independenţa faţă de stat, sensul de responsabilitate etică şi socială a creştinilor, dialogul cu ştiinţele, etc. Şi aici, de fiecare dată când Patriarhul Daniel mentio-nează convingerile sale ecumenice, nu vorbeşte niciodată despre ceea ce ar trebui să se facă în Romania în legătura cu dialogul între Biserici. In opinia sa, ecumenismul – al cărui partizan declarat rămâne – se situează la scara internatională: acesta îi priveşte pe românii din diaspora, ca şi participarea Bisericii Ortodoxe Române la instanţele ecumenice internationale. Pe de altă parte, atunci când vorbeşte, o face pentru a pune în valoare propria sa tradiţie, fără a pune problema modelului la care toate Bisericile sunt chemate. Astfel el declara imediat după alegerea sa ca Patriarh (interviu radiodifuzat pe 30 septembrie 2007, reluat în această carte) : “Ceea ce contează nu este faptul de a fi ecumenic sau deschis, ci modul în care ne folosim de dialog şi de cooperare pentru a pune în lumină valorile Ortodoxiei. Dacă utilizăm ecumenismul ca pe o oportunitate pentru a face cunoscută Ortodoxia, este ceva benefic. Dacă pierdem identitatea proprie, dacă ne dizolvăm când dialogăm, atunci aceasta poate constitui un pericol. (…) Insă pentru a afirma valorile profunde ale Ortodoxiei credem că trebuie făcut pe calea dialogului şi nu printr-o atitudine conflictuală sau prin declaraţii agresive” (1).

Am putea, bineînteles, ca şi catolici, să fim deceptionaţi de această concepţie « utilitaristă » a ecumenismului, care pare a fi utilizată mai degrabă pentru un uz extern decât pe teritoriul canonic al Bisericii sale. De asemenea, am putea specula asupra ipotezei conform căreia Mitropolitul Daniel a trebuit, fără îndoială, să asigure ortodocşii români opuşi dialogului ecumenic pentru a găsi o şansă de a fi ales Patriarh, ceea ce s-a şi întâmplat de fapt. Am putea regreta că una sau alta din afirmaţiile sale caracterizează o anumită “suficientă” ortodoxă, cum ar fi spre exemplu faptul că Biserica sa este presentată ca realizând deja sinteza dintre Orient şi Occident. Insă esenţialul rămâne acesta: Biserica ortodoxă a ţării noastre are în fruntea sa un om care asumă în mod public necesitatea unui asemenea dialog. Chiar dacă un Patriarh nu este un Papă – în sensul unei puteri de intervenţie personale directe în afacerile Bisericii –, acesta este un om de cuvănt.

Cel mai bun lucru pe care catolicii din România – începând cu călugării şi călugăriţele a căror carismă de persoane consacrate le face mai liberi în faţa nenumaratelor contingente ecleziastice – îl pot aduce cauzei unităţii creştinilor este dublă:

  • Mai întâi, trebuie ţinut cont de cuvăntul Patriarhului Daniel atunci cand acesta convoacă Biserica sa la angajament ecumenic, deoarece , pentru a progresa, Mişcarea ecumenică are nevoie de a fi relansată neîncetat.
  • De asemenea insă, trebuie să progresăm noi înşine în cunoaşterea celorlalte Biserici, începând cu aceea care reuneşte o atât de mare parte a locuitorilor ţării noastre, pentru a ne converti de la propriile noastre suficienţe: suntem noi oare deschişi cu adevărat şi disponibili să primim alteritatea pe care, în interiorul credinţei noastre comune, o reprezintă ortodoxia?

In cele din urmă, trebuie să facem să crească în noi dorinţa de a se realiza vointa lui Dumnezeu – atunci când el va voi, prin mijloacele pe care le va voi, pentru a relua rugăciunea lui Abbé Couturier: “Pentru ca toţi să fie una, pentru ca lumea să creadă.(Ioan 17, 21).

* * *

(1) Ne putem bucura de lectura conferinţei despre « Ortodoxie în epoca construirii europene », al cărui text este de asemenea reluat în această carte. Pronunţată de Mitropolitul Daniel al Moldovei în 2005 la Strasbourg, ea dezvoltă gândirea viitorului Patriarh referitor la aceste aspecte.

°°°°°°°°

* Pr. Dr. Michel KUBLER, călugăr asumpţionist, francez, în vârsta de 55 de ani, din septembrie 2010 s-a stabilit în România, după ce a lucrat, timp de 20 de ani, la cotidianul francez La Croix, al cărui redactor şef a fost timp de 12 ani. Astăzi este Directorul Centrului Sf. Petru şi Andrei din Bucureşti. Acest Centru, situat în inima capitalei, în cladirea pe care Congregaţia sa a recuperat-o şi care tocmai s-a deschis (mai bine de 60 de ani după confiscarea sa în 1947 de către regimul comunist) este destinat studiului bizantin şi întâlnirilor ecumenice; este dotat cu o bibliotecă de nivel universitar, o rezidentă interconfesională pentru studenţi creştini, precum şi d eo rezidenţă ervat conferinţelor şi dezbaterilor referitoare la problematici ecleziale şi sociale.

cuprins >>


Ştiri

  • Sărbătoarea patronală (Sf. Andrei) a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopulului a fost o ocazie minunată de întărire a comuniunii între Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică. Delegaţia de la Vatican a fost condusă de cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor, care a transmis mesajul Sf. Părinte Benedict al XVI-lea. Preafericirea Sa, Bartolomeu I, făcând aluzie la realitatea trăită la Viena în cadrul sesiunii de lucrări a Comisiei Mixte de Dialog a reaminti puterea rugăciunii: « Ne rugăm pentru succesul său, în special în această etapă actuală când sunt abordate subiecte controversate, care, în trecut, s-au dovedit cauze de conflict viu între Bisericile noastre». Citându-l pe Sf. Paul, Patriarhul a subliniat importanţa de « a trăi adevărul în caritate» pentru ca să « întreţinem acest dialog teologic după decizia unanimă a tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale cu scopul de a studia, cu iubire şi sinceritate, aspectele care, în acelaşi timp ne unesc dar, şi neşi despart încă, până când vom ajunge toţi la unitatea credinţei». Preafericirea Sa a concluzionat afirmând convingerea sa: „Unitatea în iubire nu este de nici un folos dacă nu este în acelaşi timp o unitate a credinţei şi a adevărului” (Osservatore Romano, 1 decembrie 2010).
  • Dublă sărbătoare la Constantinopol: Ziua de 30 octombrie 2010 a marcat şi încheierea cu succes a unei bătălii juridice cu statul turc, pe tema orfelinatului Büyükada. „Vreau să subliniez că tapu-ul autorităţilor turce este emis pe numele Patriarhiei noastre, ca „Rum Patrikanesi”. Aceasta înseamnă nu numai retrocedarea orfelinatului, ci, de asemenea, recunoaşterea oficială a Patriarhiei noastre ca persoană juridică. Este un pas pozitiv”a afirmat Patriarhul Bartolomeu I.
  • În perioada 4-6 decembrie 2010 Sf. Părinte Benedict al XVI-lea a primit vizita Secretarului general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor ( CBE), pastorul luterian al Bisericii din Norvegia, Reverendul Olav Fykse Tveit şi a membrilor delegaţiei. CBE numără 349 Biserici şi comunităţi ale Bisericilor din aproximativ 100 de ţări din lumea întreagă şi reprezintă mai mult de 560 de milioane de creştini de apartenenţă ortodoxă, anglicană, baptistă, luteriană, metodistă, reformată, etc. Scopul său este de a lucra la unitatea creştinilor. «Am putea spune că trecem printr-o iarnă ecumenică», a afirmat Reverendul Tveit. «Ca norvegian întreb în replică: Ce e aşa rău cu iarnă? Noi ştim că iarna poate fi frumoasă. [...] Iarna avem timp să reflectăm, să ne gândim la ce am făcut şi la ce să ne aşteptăm de la viitor, pregătindu-ne pentru el.»

(Informaţii preluate şi prelucrate de pe site- urile www.catholica.ro şi www.zenit..org)

Sr. Felicia Ghiorghieş, OA

***

Duhule Sfinte,

Tu eşti sufletul rugăciunilor noastre, înţelepciunea, ca să ne înţelegem unul pe altul, disponibilitatea de a ajuta, în totul şi pe toţi.

Darul lui Dumnezeu pentru noi, fii prezent în mijlocul nostru, Dumnezeu în noi. Tu vorbeşti în mare linişte, şi toate limbile te vestesc. Tu eşti adevărul tuturor cuvintelor, tu eşti persistenţa lor, consolarea pe care ele o dau.

Tu eşti adevărul tuturor cuvintelor, tu eşti persistenţa lor, consolarea pe care ele o dau. Şi toţi cei care au capacitatea de a asculta, înţeleg în limba lor proprie, în viaţa lor personală.

Dă-ne cuvinte care consolează şi iluminează.

Tu eşti respiraţia şi ardoarea, cu care Cuvântul lui Dumnezeu este rostit, vântul care poartă Evanghelia pretutindeni şi tuturor.

***

cuprins >>


La izvorul nostru comun

Sfinţii părinţi ai Bisericii

Sfântul Ciprian, episcopul Cartaginei

Despre unitatea Bisericii

--------------------------

 Despre Biserica lui Cristos, din care noi credincioşii creştini facem parte, au vorbit Sfinţii Părinţi ai Bisericii încă din cele mai vechi timpuri. Ei au definit-o, au iubit-o, au apărat-o de duşmanii ei şi de diviziuni, au luptat pentru integritatea şi unitatea ei.

Încă de la întemeiere, din timpurile apostolice (Fapte 4, 32), caracteristica funda-mentală a Bisericii lui Cristos era unitatea, concordia = a avea o singură inimă şi un singur suflet.

Acest lucru, concordia, adică a trăi în armonie unii cu alţii, se poate realiza şi astăzi, ne spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, privind şi imitând armonia, ca principiu al unităţii, contemplată în însăşi Taina lui Dumnezeu, Sfânta Treime: trei Persoane divine, Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt – o singură Dumnezeire, un singur Dumnezeu.

Sf. Ciprian al Cartaginei, episcop african, care şi-a dat viaţa pentru Cristos (+258) în timpul persecuţiei lui Valerian, avea o inimă din care izvora caritatea, blândeţea împreună cu fermitatea, prudenţa şi spiritul de unitate. Avea la inimă cel mai mult unitatea Bisericii, care era periclitată în acele vremuri nu numai de necredinţă şi de erezii, ci şi de dezorganizarea şi tulburările provocate de persecuţia creştinilor (Decius - 250, Valerian - 258). Aceste tulburări ameninţau atât unitatea în interiorul bisericii africane, cât şi unitatea dintre biserici. Este suficient să ne gândim la problema aşa numiţilor lapsi, adică acei creştini care au cedat în timpul persecuţiilor, iar după încetarea prigoanei au cerut să fie reprimiţi în Biserică. Divergenţele dintre episcopi erau în legătură cu modalitatea în care ceştia puteau să fie reprimiţi sau nu în Biserică.

Pe lângă multele Scrisori cu teme ecleziologice, Sf. Ciprian a scris un tratat intitulat Despre unitatea Bisericii universale. Ideile din acest tratat au fost folosite de către Papi, episcopi şi Sinoadele Bisericii pentru stabilirea legislaţiei bisericeşti.

De fapt, învăţătura despre Biserică, despre natura Bisericii, reprezintă nucleul gândirii teologice a Sf. Ciprian: el considera că unitatea în Biserică este semnul adevăratei întâlniri cu Cristos, iar această unitate se sprijină în mod practic pe comuniunea credincioşilor cu episcopul lor şi pe comuniunea episcopilor între ei.

De ce era atât de preocupat, Sf. Ciprian, pentru unitatea Bisericii?

Episcopul Ciprian, ca bun păstor de suflete, se îngrijea de mântuirea credin-cioşilor pe care îi conducea.

  • Pentru el, singura cale de mântuire este Biserica. De la el ne-a rămas celebra frază: Salus extra ecclesiam non est (Epist. 73,21) – («Înafara Bisericii nu este mântuire»). Pentru a ne mântui deci, trebuie să rămânem în Biserică, pentru că «nimeni nu poate avea pe Dumnezeu ca Tată dacă nu are Biserica drept Mamă» - o altă expresie foarte cunoscută a Sf. Ciprian.
  • Arătând că nimeni nu poate fi creştin dacă nu aparţine Bisericii lui Cristos, Sf. Ciprian defineşte Biserica «Mireasa lui Cristos» (cap. VI). Cel care se separă de Biserica lui Cristos şi se uneşte cu alta (ereziile, care au provocat diviziuni în Biserică) îşi calcă promisiunile faţă de Biserică; cel care părăseşte Biserica lui Cristos nu va avea răsplata de la Cristos, căci devine un străin, un duşman (cap. VI).
  • Astfel, caracteristica fundamentală a Bisericii lui Cristos este unitatea. Pentru a face înţeleasă ideea unităţii în biserică şi necesitatea ei, Sf. Ciprian foloseşte multe comparaţii foarte frumoase şi sugestive:
    • Biserica este corabia lui Noe, înafara căreia nimeni nu se poate mântui;
    • Biserica este ca o mulţime de boabe de grâu, din care se face o singură pâine euharistică;
    • Biserica este ca soarele care răspândeşte multe raze peste pământ, dar strălucirea lui e unică;
    • Biserica este ca un copac cu multe ramuri, dar cu un singur trunchi înrădăcinat în pământ;
    • Biserica Domnului este Mama care îşi adună toţi fiii într-o singură familie mare şi care e fericită când toţi formează un singur trup şi o singură inimă.

Una din cele mai frumoase comparaţii prin care Sf. Ciprian ilustrează unitatea Bisericii este aceea a cămăşiilui Cristos, ţesută fără cusătură. Numind unitatea „sacrament” sau „mister”, Sf. Ciprian spune în cap. VII al tratatului Despre unitatea Bisericii universale:

„Această taină a unităţii, această legătură care uneşte fără putinţa de a se separa, ne este arătată în Evanghelie prin cămaşa Domnului Isus Cristos, care n-a fost sfâşiată şi împărţită în mai multe bucăţi, ci s-au tras sorţi pentru ea, pentru ca cel care o va avea şi va trebui să se îmbrace cu Cristos, să o primească întreagă, neîmpărţită cu altcineva. Această cămaşă reprezintă unitatea care vine de sus, adică din cer şi de la Tatăl, unitate care nu putea fi sfâşiată de către cel care avea să o folosească, fiincă era una şi indivizibilă prin alcătuirea ei. Astfel, nu poate îmbrăca veşmântul lui Cristos cel care rupe şi divide Biserica lui Cristos.” (cap . VII)

Apoi, Sf. Ciprian repetă la sfârşitul cap. VII:

„Dar pentru că poporul creştin nu poate fi divizat, cămaşa lui Cristos, făcută dintr-o singură ţesătură, n-a fost împărţită de stăpânitori: indivizibilă, singură, una, a arătat că nu poate fi sfâşiată unirea noastră, a poporului care ne-am îmbrăcat cu învăţătura lui Cristos. Această învăţătură reprezentată concret prin cămaşa lui Cristos (cu care se îmbracă creştinul), ca un semn, ca un legământ consfinţeşte unitatea Bisericii.”

Astfel, poporul creştin este unul singur pentru că învăţătura lui Cristos este una singură, aceeaşi pentru toţi creştinii.

Sf. Ciprian, vorbind despre modul în care se realizează unitatea Bisericii, cere:

  • pe de o parte creştinilor ataşamentul şi ascultarea faţă de episcop, păstorul poporului lui Dumnezeu, (cel care transmite învăţătura adevărată a lui Cristos) - unitatea în interiorul Bisericii
  • pe de alta, buna înţelegere şi armonia între episcopi – unitatea între biserici.

 Bibliografie:

Sf. Ciprian din Cartagina, Despre unitatea Bisericii, în Apologeţi de limbă latină, trad. N. Chiţescu, E. Constantinescu, P. Papadopol, D. Popescu, EIBMBOR, Bucureşti 1981.

Să reflectăm:

1. Ce ne spune azi dragostea Sf. Ciprian faţă de Biserica sa?

  • În ce fel ne pot ajuta gândurile şi ideile exprimate de Sf. Ciprian al Cartaginei despre unitatea Bisericii, în drumul nostru spre unitate?
  • Ce am putea face noi înşine pentru a spori pacea, dragostea şi armonia în comunităţile noastre (familiale, religioase, sociale, politice, etc.)?

 

Vitraliu, Regina Pacis, Heisorf (L) – Sr. Erentrud OP

 cuprins >>


 UNIŢI ÎN CRISTOS

Aritmogrif ecumenic

Înlocuind cifrele cu litere veţi obţine soluţii la următoarele definiţii:

 

 

 

 

 

 

 

A

 

 

 

 

 

 

 

 

1

11

9

12

2

1

7

9

10

8

 

 

 

 

 

2

11

4

13

2

10

7

2

 

 

 

 

 

 

3

9

10

7

3

2

3

8

 

 

 

 

 

 

4

4

11

3

4

14

4

15

 

 

 

 

 

 

5

6

2

16

3

9

11

2

 

 

 

 

 

 

6

17

2

3

7

1

2

10

 

 

 

 

 

 

7

1

11

7

5

3

4

5

 

 

 

 

8

14

8

18

2

13

2

12

8

5

3

8

 

9

7

14

8

10

3

7

6

7

1

2

11

8

2

 

10

1

4

10

5

3

7

3

9

3

7

8

 

 

 

 

11

8

19

17

8

3

7

2

 

 

 

 

 

 

12

16

4

11

9

10

1

2

 

 

 

 

 

 

 

13

5

7

10

4

14

 

 

 

 

 

 

 

14

7

11

19

2

10

14

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

B

 

 

 

 

 

 

 

Orizontal

  1. – În 1894 Papa Leon al XIII-lea încurajează practicarea „Octavei de ...” pentru unitate!
  2. – Proiectul textului „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” propus pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (SRUC) 2001 a fost elaborat în această ţară.
  3. – În 1840, rev. Ignatius Spencer, un convertit la catolicism, sugerează o „unire în rugăciune pentru ...”!
  4. – La invitaţia Patriarhului de Lisabona, Cardinalul Jose da Cruz Policarpo, al treilea Forum Catolic-... va avea loc în capitala portugheză, în anul 2012.
  5. – „Uniţi în Cristos, o ... nouă” (2Cor 5,17‑6,4a) p roiectul textului propus pentru SRUC 1987 a fost elaborat în Anglia. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Taizé, Franţa.
  6. – Dialogul dintre anglicani şi Biserica Catolică, întreprins după Conciliul al II-lea din ..., s-a desfăşurat cu rugăciune şi dorinţa profundă de unire.
  7. – „......, unica temelie a Bisericii” (1Cor 3,1‑23), textul elaborat în Slovacia pentru SRUC 2005.
  8. – „Speranţa nu …” (Rom 5,5) textul care a fost elaborat în Liban, în plin război civil, pentru SRUC 1977.
  9. – Obiectivul Forumului Catolic-Ortodox este, de a contribui la ... de poziţii comune pe probleme sociale şi orale de actualitate.
  10. – În 1958, Centrul „Unitatea Creştină” din Lyon (Franţa) începe să pregătească tematica pentru Octava de rugăciune în colaborare cu Comisia „Credinţă şi ...” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor.
  11. – Reuniunea pregătitoare a textului pentru SRUC 1972 a avut loc la Geneva, în această ţară.
  12. – „Vă dau o ... nouă” (In 13,34) a fost tema SRUC 1972.
  13. – Marele ... Ortodox s-ar putea ţine în 2012.
  14. – „Casa lui Dumnezeu: chemaţi să fim „o singură inimă şi un singur suflet”” (Fap 4,32) a fost textul elaborat în această ţară, pentru SRUC 1994.  

Vertical: De la A la B: În 1964, la Ierusalim, papa Paul al VI-lea şi patriarhul Athenagoras I au recitat împreună rugăciunea lui Cristos „...” (In 17,22).


cuprins >>

DRUMUL NOSTRU SPRE UNITATEA CREŞTINILOR nr. 37. în format .doc >>


Comisia de Ecumenism - C.R.S.M.:
Pr. Celeste Pianezze,AA; Sr. Felicia Ghiorghieş, OA; Sr. Marie-Anne Mathieu, SDC;
Sr. Magdalena Hârbu, SVP; Sr. Monica Dogaru, SIR


Foaia Drumul Nostru Spre Unitatea Creştinilor

Nr.31, Nr. 35, Nr. 36, Nr. 38.

 

|
|
|
|
|
|

© Federaţia Conferinţa Română a Superioarelor Majore
Adresa: RO-400246 CLUJ NAPOCA, str. Maramureşului nr. 23
Tel/Fax: 0040-264-435096
E-mail: secretariatCRSM@clicknet.ro